Dublu standard marca BNR

Florin Cîțu

Florin Cîțu

Economist licențiat în macroeconomie aplicată la Grinnell College și Iowa Sate University. A început cariera profesională ca economist al Băncii Naționale a Noii Zeelande (RBNZ). A urmat o experiență scurtă la BEI, după care s-a întors în Romania și, în perioada 2006-2011, a lucrat pentru o bancă olandeză ca economist șef și director trezorerie. În prezent, Florin Cîțu este economist independent, oferind consultanță pe teme macroeconomice atât clienților din sectorul privat, cât și celor din sectorul public.
Florin Cîțu

Ultimele postari ale lui Florin Cîțu (vezi toate)

BNR a făcut publice informații despre piața creditelor. Sunt multe lucruri interesante aici, dar eu mă voi opri doar asupra datelor care arată relația credite ipotecare- programul “prima casă”. Informația este interesantă deoarece acest program este promovat intens de membrii în CA al BNR. În statutul BNR nu scrie nimic despre o țintă pentru dinamica creditelor, accesul la credite pentru tineri sau prețul activelor imobiliare.

Totuși, executivii BNR s-au exprimat public în favoarea menținerii programului “prima casă”. De ce? Nu îmi este clar. Acest program reprezintă o subvenție directă de la stat pentru piața imobliară, dar și pentru bănci. Prin acest program statul, și noi implicit, ne asumăm un risc legat de piața imobiliară, dar și mai important ne asumăm un risc față de debitori tineri despre care nu știm nimic. Mesajul oficial sună cam așa: acest program le permite tinerilor să-și achiziționeze o casă. Fără acest program, ne spun oficialii băncii centrale, tinerii nu și-ar mai putea vedea acest vis împlinit. Chiar așa? Acest mod de gândire spune foarte multe despre limitele care există în această instituție și nu numai în înțelgerea modului în care sunt alocate resursele pe o piață liberă.

Nu ar trebui să fie un secret pentru nimeni că subvențiile, prin transferul riscului asupra societății, susțin risipa și comportamentul iresponsabil. Proiectele apărute în urma finanțărilor cu fonduri europene, industrii întregi care produc, dar care nu au piață de desfacere, creșterea creditării cu 100% pe an etc. Subvenția este subvenție și va avea același efect indiferent de piață. Efectul pentru piața creditelor era ușor de anticipat: creștere artificială a acestui tip de credit pentru acest segment de populație, menținerea sau creșterea artificială a prețurilor pentru imobile, stimularea artificială a investițiilor în acest sector și altele similare.

Dar dacă nu exista această subvenție? În primul rând prețurile pentru imobile ar fi scăzut dacă băncile nu ar fi creditat acest segment de populație. Iar prețurile mai mici ar fi permis tinerilor care vor să-și achiziționeze o casă să o facă în condițiile pieței. Cel mai important, riscul pieței imobiliare ar fi rămas împărțit ,așa cum este normal, între cei care își cumpără o casă și cei care le oferă creditul pentru această tranzacție. Noi, cei care NU VREM și nu suntem consultați despre detaliile tranzacției nu ne asumăm niciun risc. Mesajele băncii centrale sunt de cele mai multe ori contradictorii. Totuși putem să identificăm un lucru clar- funcționarea unei economii bazate pe competiție, piață, libertate economică rămâne o necunoscută.

Și aici ajung la dilema mea legată de dublul standard din mesajele băncii centrale și a funcționarilor statului. Banca centrală susține un program care subvenționează o piață, crește prețurile artificial, crește investițiile artificial și aruncă un risc asupra întregii societăți fără ca societatea să aibă un cuvânt de spus. Pe de altă parte tot banca centrală vine și explică de ce adoptarea unei legi care introduce protecția debitorilor în fața creditorilor este nedreaptă pentru că aruncă un risc asupra finanțatorilor băncilor (acționari, depozitari) fără ca aceștia să fie consultați. Este clară ipocrizia aici? Mai mult, banca centrală spune că astfel de legi ar duce la dispariția SUBVENȚIEI din partea statului pentru piața imobiliară. Foarte bine. Este exact ce ar trebui să ceară o bancă centrală îngrijorată de macrostabilitate.

Și acum să ne uităm la datele oferite de BNR.

BNR: ” Programul ”Prima Casă” -Numărul debitorilor care au contractat credite acordate prin programul guvernamental ”Prima Casă” reprezintă 159 106, respectiv 91,4 la sută din totalul debitorilor cu credite ipotecare. Persoanele care au contractat asemenea împrumuturi au o rată a creditelor neperformante de 0,04 la sută.”

Două lucruri importante:
1) Piața creditelor ipotecare a existat în ultimii ani pentru că a fost SUBVENȚIONATĂ (exact cum ne așteptam). Statul a decis, pe ce criterii numai funcționarii de acolo știu, că ar fi optim pentru societate să fie expusă DIRECT la riscul de pe piata imobiliară. FĂRĂ această subvenție prețurile pe piața imobiliară ar fi scăzut iar tinerii și-ar fi putut permite o casă fără subvenții de la stat.

2) Rata creditelor neperformante pentru acest sector arată că NU există un risc major în cazul adoptării unei legi a falimentului personal sau a dării în plată pentru buget. Rata creditelor neperformante va crește doar dacă economia scade și scade somajul. Dar acest lucru este valabil pentru toate piețele. Aici este dramatic că am fost expuși la acest risc fără să fim consultați.

Pe scurt despre legile falimentului personal/dării în plată:

În 2016 singurii care nu sunt protejați de creditori sunt persoanele fizice. Statul și companiile (inclusiv băncile) au legi care le permit să acumuleze arierate, să recalculeze datoriile, să primească finanțare în momente dificile. Sistemul financiar bancar reglementat de banca centrală a permis dezvoltarea unei piețe unde riscurile au fost împărțite asimetric. În acest moment asistăm la o corectare a modului în care sunt reglementate aceste piețe. Este normal ca introducerea unei legi care protejează debitorii persoane fizice să introducă tot felul de probleme și costuri. Dar aceste probleme sunt EXACT aceleași introduse de legile care protejează statul sau companiile în fața creditorilor. Normal că nu este optim pentru societate, dar este o ECHILIBRARE. Optim ar fi să ELIMINĂM toate formulele de protecție atât pentru companii cât și pentru stat. Știu că nu este posibil și atunci o lege care face același lucru pentru persoane fizice este o solutie alternativă. Cu cât este amânată mai mult această soluție cu atât vor crește și costurile pentru sistem și implicit pentru restul economiei. Dar nu uitați, totul a început de la modul în care regelementatorul a permis ca în relația dintre persoane fizice și companii numai companiile să fie protejate.

Publicat inițial pe florincitu.wordpress.com

FOTO: Philip Taylor/Flickr

Articole similare

Top