De ce există evaziune în România: cazul apartamentelor închiriate

Cristian Păun

Cristian Păun

Doctor în economie, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București, Director Executiv al Societăţii Române de Economie (www.cristianpaun.finantare.ro).
Cristian Păun

Ultimele postari ale lui Cristian Păun (vezi toate)

Foarte mulți din România se întreabă de ce pe aceste meleaguri există evaziune mai multă decât prin alte părți. De ce statul eșuează lamentabil în lupta cu aceasta. Pentru simplul motiv că la baza evaziunii stau trei factori: nivelul sufocant al taxelorgreutatea cu care îți plătești aceste taxe (birocrația) și ce se întâmplă apoi cu banii plătiți bugetului controlat de politicieni. Ticăloșia, încăpățânarea sau lipsa de dragoste de țară și de bugetul acesteia sunt factori marginali. Statul este principalul vinovat pentru evaziunea fiscală. El o alimentează.

Am să demonstrez acest lucru pe cazul situației în care un proprietar dorește să închirieze un apartament în România. Și în acest caz statul, prin aberațiile sale fiscale, te invită cu brațele deschise să faci evaziune fiscală. Și aici birocrația și nivelul sufocant al taxării funcționează din plin.

Să începem cu birocrația. Dacă ai un apartament pe care dorești să îl închiriezi și pentru care apoi vrei să faci formalitățile legale pentru a înregistra contractul la Administrația Financiară ai de adus următoarele documente: 1. Contractul de închiriere musai în 3 exemplare originale (adică cu toate semnăturile pe el); 2. Declarație estimativă de venit (220) completată în 2 exemplare de toți proprietarii (soț și soție); 3. Copii acte de identitate proprietari; 4. Copii acte de identitate chiriași; 5. Certificatul energetic în original și copie; 6. Actul de proprietate în original și copie și 7. Copie legalizată și procură de reprezentare fiscală, dacă este cazul. Din acest pomelnic de documente cel puțin 4 sunt dubioase:

a. Certificatul energetic este cel mai inutil document din listă și  este o porcărie de hârtie frumos colorată ca cele care se lipesc pe frigidere care atestă absolut din avion ce consum energetic ar avea apartamentul în cauză. Dacă proprietarul nu îl are trebuie să scoată din buzunar în jur de 600 de lei să îl procure.

b. și c. Copia după buletinele chiriașilor. Nu are sens să ceri aceste informații din moment ce ele sunt trecute în contractul de închiriere semnat de către proprietari și chiriași în original. Nu văd de ce mi-ar da chiriașii mie asemenea informații personale, chiar și în copie și nu văd ce drept am eu să le cer actul de identitate pentru a-l copia. La fel și cu copia după buletinul proprietarilor. Datele personale trebuie să existe și sunt sigur că există în baza de date a ANAF, având în vedere că proprietarii au rol fiscal pe proprietatea respectivă, deschis tot în ograda ANAF?

d. Actul de proprietate în copie și original. Din moment ce în rolul fiscal figurezi deja ca proprietar ce sens are să mai ceri încă o dată actul de proprietate care oricum a fost depus în copie la deschiderea rolului fiscal pe proprietatea respectivă?

Evident că dacă nu ai întocmit actul de închiriere în 3 originale (din care unul rămâne la ANAF, unul rămâne la proprietari și unul rămâne la chiriași) trebuie să te întorci la chiriași, să îi stresezi să îți mai semneze originale în plus. Există însă și varianta cu legalizarea originalului care se află la îndemâna proprietarului dar care costă în plus.

Concluzia: acte cerute inutil și în plus care nu fac decât să streseze omul venit de bună voie și nesilit de nimeni să dea niște bani statului, bani obținuți din închirierea unei proprietăți cumpărată din bani impozitați la sânge (48% e impozitul pe salariu din care poate a fost cumpărată această proprietate și care apoi este impozitată local cu alte sume de bani nelipsite de importanță). Omul vine să plătească niște bani, deci nu văd ce interes ar avea să declare prostii acolo. Poți, eventual, să îl pedepsești drastic pentru falsul în declarații sau completarea frauduloasă a unor documente publice (declarația de venit) și nu să îl bombardezi cu tot felul de documente pe care tu deja le ai sau care nu au nici o legătură cu obiectul contractului (certificatul termic).

Să trecem acum la absurditatea taxelor aplicate unei chirii între persoane fizice. Cu deplină ură împotriva capitaliștilor care au proprietăți, dar și cu multă râvnă de a lărgi baza de impozitare, guvernul actual a ajustat codul fiscal într-o manieră nedreaptă pentru proprietari și generatoare de evaziune fiscală. Pe chirii se plătește un impozit pe venit de 16% dar și contribuția la asigurările sociale și de sănătate (CASS) în cuantum de 5,5% (vezi aici și OUG care a modificat Codul Fiscal aici, vă invit să citiți cu mare atenție motivarea din preambulul acestei OUG pentru simpla distracție personală dar și pentru a înțelege de ce FMI a funcționat multă vreme ca ”băiat rău”). Înțeleg nevoia Guvernului de bani, las deoparte că acești bani nu s-au dus nicidecum spre Sănătate pentru că bugetul alocat în ultimii doi ani stagnează dacă nu e chiar în ușoară scădere și las și deoparte nedreptatea din spatele acestor venituri adăugate pe lista impozitării prin CASS (adică dacă eu am și salariu și chirie cu siguranță nu voi sta în 2 paturi de spital dacă aș avea o problemă medicală, deși plătesc poate dublu sau triplu la sistem).

Durerea este în altă parte: Guvernul, șmecherește, a limitat valoarea minimă a chiriei la 900 lei (salariul minim). Adică, dacă venitul din chirie nu depășește salariul minim pe economie el va fi impozitat la nivelul salariului minim. Cele mai multe chirii din România sunt de valoare mică: 100 Euro – 300 Euro. Adică sub valoarea salariului minim. În plus, înainte de impozitare statul acordă o deducere, ”generoasă” zice el, de 25% din valoarea chiriei pentru eventuale pagube provocate de chiriași care reduce baza impozabilă a chiriei și mai mult sub salariul minim pe economie. Unde se ascunde șopârla fiscală? În faptul că dacă pe actul de proprietate apar 2 proprietari (soț/soție), ambii vor deveni semnatari ai actului de închiriere. Nu poți face actul de închiriere doar cu un singur proprietar din mai mulți proprietari. Deci chiria va fi divizată nedrept  ca venit în mod egal la ambii soți, deși ea intră în bugetul aceleași familii. Ceea ce face și mai probabil ca venitul din chirie să fie sub salariul minim/contract pentru că devine venit la ambii soți. Legea nu cumulează veniturile din chirii ca tu să poți spune că obții venituri din chirii cumulat și că ele cumulat nu trebuie să fie mai mici de salariul minim pe economie. Ideea e simplă: vei plăti 5,5% nu la o chirie de 110 Euro (la un contract cu valoare 300 Euro) ci la o chirie de aproape 200 Euro. Adică, de fapt, nu plătești 5,5% ci aproape 11%  din valoarea chiriei încasate. Într-un final vei vedea foarte simplu că înregistrând un contract de închiriere oficial la stat, statul îți mulge buzunarul de 27% din valoarea chiriei (o treime aproape). În condițiile în care repet, pentru această proprietate ai plătit cu vârf și îndesat impozite ca să cumperi proprietatea și mai plătești apoi anual impozite locale care funcționează ca o chirie plătită către stat, indiferent dacă tu închiriezi sau nu apartamentul (vezi aici un calculator al acestui impozit).

Trebuie amintită și nedreptatea cu plata anticipată a acestui impozit, pe chirii incerte și neîncasate. Impozitul se plătește anticipat trimestrial sau chiar anual dacă vrei. Adică tu dai banii înainte de impozit chiar dacă ulterior contractul e denunțat de către una dintre părți. Caz în care va trebui să te intorci la ANAF să îți recuperezi banii plătiți în avans, alte documente, altă distracție.

Și atunci apare natural întrebarea: de unde există atâta evaziune în România? Apare natural și o altă întrebare: de partea cui sunt toți cei care ne vorbesc despre lupta cu evaziunea fiscală și nu despre lupta cu toate aceste aberații fiscale și cu toată această birocrație inutilă din jurul aparatului de coerciție fiscală din România?

Pe lângă evaziunea fiscală apar și alte efecte directe: chiriile cresc cu aceste impozite, sunt tot mai puține proprietăți oferite spre închiriere (și de aici cresc chiriile), cei mai mulți din România rămân proprietari și nu își doresc să devină chiriași ca să nu mai vorbim de efectele asupra pieței muncii (dacă proprietățile oferite pentru închiriere sunt mai puține și mai scumpe oamenii vor pleca mai greu dintr-un oraș în altul să muncească).

Ceea ce se întâmplă în domeniul chiriilor (între persoane fizice sau juridice) se întâmplă și în alte sectoare economice din România. Pe toți aceia care ne vorbesc despre lupta cu evaziunea fiscală îi invit să tacă din gură. Înainte de a lupta cu ticălosul de evazionist statul trebuie să rezolve o sumedenie de aberații care funcționează în relația sa cu cetățeanul plătitor de biruri. Să lăsăm lupta cu evaziunea în plan secundar și să trecem cu adevărat la reformarea sistemului etatic din România. Care trebuie să devină repede mai transparent, mai prietenos cu cetățeanul și mai eficient în consumarea resurselor cu care îl gratificăm zi de zi obligați fiind de poprirea existenței noastre aproape automat. Pe stat oare cine și când îl va putea popri cineva pentru toate aceste ticăloșii?

Articol publicat inițial pe cristianpaun.finantare.ro

Foto: www.brendonpayne.com

Articole similare

Top