Cărţi

Prin cenușa imperiului

Prin cenușa imperiului

Memoriile lui Stefan Zweig, „Lumea de ieri”, nu figurează, cred, în vreo antologie conservatoare. Nici nu prea ar avea cum, căci scriitorul austriac, spirit iluminist prin excelență, a fost îndrăgostit sincer, dar cu o măsură temperată de excesele timpului, de avangarda intelectuală, de idealurile „umanismului ateu” și de modele culturale (cu predilecție, psihanaliza) care începuseră

Dincolo de bariera științifică

Astăzi, una dintre modalităţile sigure de sinucidere intelectuală o reprezintă punerea sub semnul îndoielii a Ştiinţei. Prin asta nu înteleg contestarea diverselor tehnici şi metode de măsurare folosite în cercetarea naturală, cât mai ales tăgăduirea monopolului absolut în aflarea Adevărului. Briciul lui Occam, şlefuit de succesele ştiinţifice şi prestigiul unui Newton, a devenit în modernitate

Armistiţiul de Crăciun din Primul Război Mondial

Traducere de Tudor Smirna Armistiţiul de Crăciun, care a avut loc în principal între soldaţii britanici şi cei germani de pe frontul de vest, în decembrie 1914, este un eveniment neglijat de relatările istorice oficiale ale „Marelui Război” şi ascuns publicului de către istoricii orwellieni. Stanley Weintraub a rupt acest văl al tăcerii şi a

Facebook și sfârșitul civilizației

S-a produs la un moment dat, în acești ultimi 50 de ani, o alterare teribilă a ficțiunii distopice. Bineînțeles, lucrările distopice sunt, probabil, alterări ale lucrărilor utopice, care, la rândul lor, sunt alterări ale filosofiei politice serioase. Platon, în Republica sa, descria locul bun. Thomas More, în Utopia sa, descria locul inexistent. Aldous Huxley, în

Sindromul CESĂFAC. Lansare de carte Savatie Baștovoi

Librăria Sophia vă invită la lansarea volumului Sindromul “CESĂFAC”, de ieromonah Savatie Baștovoi. Nu ratați întâlnirea cu autorul vineri, 19 decembrie. Societatea de consum a educat generația în care persoana se poate eschiva de la responsabilitate și poate comite orice faptă dacă are pentru aceasta o hîrtie: un contract, un regulament al firmei sau al

The Hobbit Party: Viziunea asupra libertății pe care Tolkien a avut-o, iar Occidentul a uitat-o

Oricine a citit Hobbitul și Stăpânul Inelelor a înțeles că autorul ura tirania, dar puțini știu că Tolkien, care se descria pe el însuși ca un hobbit, „în toate, mai puțin mărimea”, era, chiar după standardul hobițesc, un proponent zelos al libertății economice și al guvernului cu puteri restrânse. Dacă astăzi există o preocupare crescândă

Liste de lectură

O campanie desfăşurată pe facebook, în ultimele zile, ne-a oferit şansa de a observa preferinţele culturale ale păturii mai educate. Provocarea, venită de niciunde, a constat în nominalizarea cărţilor care au marcat traseul existenţial. Nu e neapărat cea mai stupidă invitaţie, dar măcar are meritul că ne ajută să întrezărim cum stăm cultural. Nu e

Top