• Despre
• Ultimele Postari

Anacronic

Redacţia

Ultimele postari ale lui Anacronic (vezi toate)

• Ideile au consecințe. Introducere - 22 februarie 2021
• Anacronic pentru copii – o pledoarie pentru clasic și cultivarea virtuților - 12 august 2020
• Robotul, mutantul și artistul - 27 iulie 2020

Publicăm în trei părţi lucrarea lui Ioan Pop-Reteganul publicată în 1927 la Editura Asociaţiunii Sibiu. Un text despre viaţa, casa și valorile ţăranului român acum o sută de ani. O ocazie excelentă de a observa ce s-a întâmplat cu omul în cel mai dezastruos secol din istorie. Partea I aici.

Un econom harnic are în ograda sa : casă, fântână, şură, grajd, coteţe pentru porci, coteţe pentru galiţe, şopru pentru fân, grânar, pentru bucate, coşer (coşteiu) pentru cucuruz ş.a.

Să vedem cum ar trebui să fie acelea, ca să-‘i aducă folosul dorit ?

Fântâna. „La fântâna bună mulţi oameni s’adună“, e o vorbă veche şi adevărată. Dar ca să avem o fântână bună nu atârnâ totdeauna dela voia şi puterea noastră. Că de multe-ori cheltuim cu facerea unei fântâni preţ de o vacă bună, şi când e gata — apa ei nu-i bună de beut, ori că după un timp seacă, de nu-i în ea nici un strop de apă. Ce facem atunci? Ne scărpinăm în cap, ne ciudim, fără nici un folos. Deaceea trebuie să fim cu băgare de seamă la facerea unei fântâni ca: a) să o săpăm departe de gunoiu ori de groape mocirloase : ea să fie unde avem locul cel mai sbicit din ogradă; b) să săpăm fântâna pe secetă. Mai bine în dricul verii, când sunt secetele cele mai mari, ori în dricul iernii, când asemenea e secetă. Fântâna săpată pe secetă în veci nu rămâne seacă, vezi bine dacă am săpat-o destul de afundă. Că nu-i destul să săpăm până dăm de apă, ci şi după aceea mai trebuie să săpăm de vre-o jumătate de metru, ba şi de un metru întreg. Dacă în fundul fântânii am dat de prund, atunci să fim încredinţaţi, că apa va fi bună, numai să nu facem apoi în apropierea ei gunoiarul, nici să lăsăm a se ţinea baltă în apropierea ei.

Fântâna trebuie zidită cu piatră. Mai buni sunt bicoşii mari, culeşi de pe lângă râuri. Dacă de aceia nu avem, atunci folosim piatră de stan. In fundul fântânii, până nu începe a clădi piatra, punem întâiu colaci de lemn de stejar. Aceia îi încheie măiestrul în fundul fântânii. Sub ei pune nişte pietri mari, pe o formă de groase, ca nu cumva ei apropiaţi fiind de fundul fântânii şi închegaţi cu acela, să astupe isvoarele.

Fântâna se clădeşte în formă conică, adecă la fund mai strâmtă şi de ce se apropie de gură, de aceea se tot lărgeşte, numai frumos şi aproape pe nesimţite.

Ajunşi cu clădirea pietrilor până deasupra fântânii, acolo punem un strat gros de lespezi de piatră, care să treacă ca de o palmă bună peste suprafaţa pământului, şi pe ele aşezăm coteţul fântânei. Acesta îl facem de lemn, ori dacă avem de-a îndemână o baie de piatră bună, lăsăm să ni-l facă din o piatră groasă, pe care pietrarii o scobesc ca un butoiu mare. Jur-împrejurul coteţului fântânii să prunduim bine cu pietriş, ca să fie locul mai ridicat decât curtea; atunci nu s’ar putea scurge apa din curte în fântână. Pe lângă fântână să ţinem pururea curăţenia cea mai mare. Să adunăm mereu balegile ce le lasă vitele când vin la adăpat. Că de le lăsăm acolo, ele se moaie de ploi şi zama lor străbate prin pământ în fântână şi prin aceea apa capătă un gust rău. Afară de aceea ne facem şi daună, dacă nu ducem balegile pe gunoier, că gunoierul este baia de aur a economului; acolo trebue se adunăm toate balegile şi gunoaiele, acolo au să se dospească şi de acolo le ducem pe locul, ce are lipsă de îngrăşare.

Din fântâni scoatem apa cu cofa, găleata ori cu cana. Dacă fântâna este chiar la faţa pământului cu gura, atunci ne plecăm şi luăm cu vasul apa din ea; dar dacă e mai afundă, atunci trebue să avem un cârlig. Cârligul acesta e slobod, dacă fântâna nu-i mai afundă de un stângin; dar de-i mai afundă, atunci ne-ar fi prea greu, deci cu capătul din sus îl înţepenim de cumpăna fântânii şi el stă acolo înţepenit, atârnând cu un capăt în jos. Din fântânile cu cumpănă e uşor de scos, de aceea astfel sunt cele mai multe fântâni ale ţăranilor noştri. Unii însă, cari sunt în stare mai bună, au la fântână roată cu lanţ şi la capătul lanţului găleată de scos. Aceste sunt bune într’atâta că cuprind loc mai puţin decât câmpăna şi încât acoperit fiind coteţul fântânii, ca să nu putrezească roata, prin aceea e scutit şi coteţul de putrezeală şi-i scutită şi fântâna, de nu plouă şi nu ninge în ea.

Mai sunt şi fântâni cu pumpă. Acelea sunt bune într’atâta, că se scoate din ele apa mai uşor şi acoperite fiind nu ne temem că doară va cădea ceva în ele, precum: pui, câni, mâţe ori chiar oameni. Dar s’a dovedit că apa nu-i aşa bună din fântânile cu pumpă, ca din cele slobode, deschise, unde poate umbla aerul.

Se mai iveşte o întrebare: La fântânile ce sunt făcute lângă drum, de cară apă tot satul din ele şi toţi drumarii, e bine să fie găleată stătătoare, cu care să scoată cine ar voi, ori să nu fie găleată, şi să-şi ducă fiecare om vas de acasă, dacă vrea să scoată apă ?

Aci e greu de judecat, că : de punem acolo găleată statornică, beau din ea toţi, cu răi cu buni, curaţi şi necuraţi, unul după altul, cât de multe-ori ne îngrozim aducându-ne aminte cine a beut apă din găleată şi după cine trebue să bem noi. De nu punem găleata statornică la fântână atunci e alt rău: fiecare îşi bagă în fântână vasul lui, spălat-nespălat, cum a dat Dumnezeu. Multe vase numai în fântână se spală, şi apoi noi să bem apă după ele !

Deci: fântânile publice, adecă acele ce sunt făcută lângă drum, din cari are drept să iee ori-cine, să fie cu pumpă şi numai cu pumpă. Atunci vom fi scutiţi de greaţa, ce ne mâncă de multeori, văzând după cine trebue să bem şi vom fi scutiţi şi de frica de a ne înbolnăvi, bând nu ştiu după cine. Fântânile din curte însă le vom face cu roată ori cu cârlig înţepenit în cumpănă. De sunt cu cârlig ori cu roată, e bine să aibă uşă deasupra şi să ţinem fântâna acoperită până la timpul scoaterii de apă, ca să nu cadă în ea puii de găină ori alte dobitoace, ori chiar copii. Că şi astfel de cazuri s’au întâmplat.

Ori-cum va fi însă fântâna, chiar de nu i-ar fi bună apa de beut, numai de folosit la bucătărie şi de adăpat, dar să o avem în ograda noastră, că o fântână la casă ne foloseşte cât un argat harnic. De sine se înţelege, că fântâna trebue rânită (curăţită) dacă nu de două-ori, baremi odată în an. Atunci scoatem din ea apa toată cu molul ce s’a aşezat în fund cu tot, ba şi un rând de pietriş şi punem altul curat, şi de-i apa dulce punem un grunz de sare în fundul ei.

* * *

Economul cel harnic şi cu prindere bună se cunoaşte de pe clădirile economice, ce le are şi de pe rânduiala, ce ţine într’ânsele. De departe îi vezi casa, grajdul, şura şi altele. Oamenii noştri făceau mai de mult toate clădirile deosebite, aci era casa, mai încolo poiata, de altă parte şura şi altele. Dar în timpul din urmă au prins a şi le aduna mai laolaltă, şi aceasta din cauză, că grădinile se tot strâmtează. Aşa vedem în unele părţi, că de casă e legată şura şi de şură grajdul, iar în grajd sunt anumite închizături pentru porci şi sub coperişul grajdului şi legat cu grajdul este coteţul găinilor, iar sub el coteţul porcilor de îngrăşat (cocina). Adecă, pe unele locuri sunt mai toate clădirile unui gospodar sub un singur acoperiş mare de şindilă.

Acest metod de a clădi îşi are partea bună şi partea rea: partea bună este, că cuprindem cu clădirile loc mai puţin, vine mai ieftin încâtva facerea lor şi cu o singură privire le vedem pe toate; iar partea rea este, că la caz de un foc mare — feri Doamne ! — nu scăpăm cu nimic, toate se fac scrum odată, nimic nu putem scoate.

Drept aceea, cât numai putem, între casă şi celelalte clădiri să rămână loc lărguţ, pe care punem fântâna, ca la un caz de foc să putem băga în ea ţevea unei tulumbe de împroşcat apă şi aşa să putem scăpa barem unele clădiri. Altcum curtea largă-i bună şi pentrucă în ea putem ţinea mai multe galiţe, se poate ţinea mai curată, au în ea mai mult loc de alergat viţeii şi purceii, putem înturna carăle mai cu înlesnire, au în ea loc mai multe lemne de foc, colo, iarna, când mai numai de adusul lemnelor stăm. Deci curtea trebuie lăsată largă şi celelalte clădiri depărtate de casă. — Sub un acoperiş se pot pune următoarele clădiri şi adecă în rândul acesta :

Acestea sunt bune laolaltă, că pe astă cale nu pierdem nimic din nutreţ. Când venim de pe câmp intrăm cu carul încărcat în şură, din el aruncăm nutreţul după cum chibzuim: în podul grajdului, pe podlac, deasupra şurii ori în şopron.

Nutreţul, care ştim că-l vom folosi mai de vreme, ni-l vom pune mai de-a îndemână, iară cel de plugărit, îl vom pune la un loc unde să nu umblăm până pe timpul plugăritului. Având astfel întocmite clădirile, se cruţă mult nutreţ, că: la descărcat cade în şura pe sbicit, ce cade, de unde îl adunăm fără balegi de vită şi fără grinzae rele; sub scut fiind nutreţul, nu pierdem nici un pai din el, că nu-l strică ploile la vârf şi la podină, ca în claie; afară de aceea, ori pe vreme bună, ori pe vreme rea, vitele capătă nutreţul tot sbicit; având întocmirile, aşa e mai cu spor şi descărcarea carălor şi putem folosi la ea şi copilandri, cari nu sunt încă măiestri în clădirea clăilor. Din aceste motive se recomandă acest fel de clădiri laolaltă.

Şoprul sau fârtaiul pentru nutreţ trebuie să fie larg, ca în el să putem pune tot fânul, trifoiul, lucerna şi măzărichea ce o producem. Pe podul grajdului vor avea loc otăvurile, pe podlac deasupra şurii, fânul cel mai bun ce-l ţinem pentru timpul plugăritului. Şura e bine să fie cât de largă, dacă se poate să încapă în ea şi cară încărcate cu fân ori cu grâu. Că de multe ori căratul fânului şi al grâului se întâmplă printre ploi, astfel că încărcăm pe vreme bună şi de abia am ajuns cu carăle acasă, şi prinde a cura ca din cofă. Atunci, de nu avem unde le scuti, ni se face gunoiu fânul uscat gata şi adus acasă. Ba de plouă câteva zile suntem siliţi a-l duce afară din sat şi a-1 arunca jos, ca să nu se aprindă pe car.

Şura-i bună să fie largă şi pentru îmblătitul grânelor şi pentru desfăcutul cucuruzului. Că dacă-i ea mare, poţi face aceste lucruri pe orice vreme, pe vreme bună ori rea.

Grajdul să fie destul de larg şi de înalt, ca vitele să aibă loc destul şi aier destul. Nimic mai neplăcut decât un grajd scurt, cu deosebire pe timpul fătării vacilor. Grajdul trebuie podit cu podele tari de lemn, iar sub podele să fie canal (şanţ) pe unde să se scurgă pişalăul şi de unde să meargă singur în gunoier. Ca să nu se jilăvească de aborul vitelor nutreţul pus pe podul grajdului, podul trebuie bine şi grosuţ lipit cu lut, barem de 2 degete. Păreţii grajdului — ori de ce ar fi ei — trebuesc lipiţi bine pe dinlăuntru şi pe dinafară şi cu deosebire pe dinlăuntru trebuesc văruiţi barem odată în an. Varul omoară ouăle multor insecte, ce s’au încuibat prin păreţi şi nimicesc şi germenii unor boale, ce ar fi intrat în ei dela vreo vită bolnavă. — Uşa grajdului şi o ferestruie ce e deasupra ei e bine să fie de cătră soare, că atunci putem mai bine aierisi grajdul, când cere trebuinţa.

Lipit de grajd stă coteţul porcilor iar deasupra lui coteţul găinilor. Ar zice cineva că acesta nu e bine acolo, deoarece porcii s’ar umple a de păduchi de găină. Dar nu-i aşa, că doară coteţul găinilor vine lipit bine ca de un lat de mână de gros. Vara punem pe jos năsip iar iarna pleavă în toată săptămâna odată, Iar când punem pleavă ori năsip proaspăt, pe cel vechiu îl aruncăm pe gunoiu dimpreună cu găinaţul.

In păretele grajdului este o uşiţă provăzută cu grătare. Uşiţa aceea rămâne deschisă peste iarnă, ca să intre căldură la găini, că atunci vor fi mai ouătoare şi nu le va trebui nici hrană aşa multă. Dupăce înceată frigul, uşiţa aceea se va închide.

Dindărătul coteţului de porci este gunoierul, care e săpat în pământ ca de ½ –1 metru. Gunoiul din grajd îl aruncăm în gunoier prin o uşiţă anume lăsată spre acel scop, gunoiul porcilor şi al găinilor asemenea îl aruncăm acolo, precum şi orice gunoaie se mai fac prin casă şi prin curte. Aci n’ar strica să vorbim şi despre ieşitori.

Ieşitorile sunt de tot trebuincioase în ograda fiecărui om. Că ce este mai uricios decât a vedea pe după casă şi pe după şură şi prin grădină tot necurăţenie, tot balegă de om? Şi ori ruşine ori ba, — pe la cei mai mulţi din economii noştri vedem că-i aşa. Fiecare se pune şi-şi împlineşte lipsele trupeşti unde-l apucă. Dar nu e bine aşa. De o parte e lucru ruşinos a se goli omul în vederea lumii, de altă parte ne facem pagubă mare prin aceea. Că gunoiul de om (escrementele), este gunoiul cel mai scump. De aceea oamenii cu bună chibzuială au ieşitori, unde se adună gunoiul omenesc şi de unde în fiecare iarnă se cară pe lucernă ori alte fânaţe. Ba viilor este cel mai preţuit gunoiu. Oamenii noştri spun, că e greţos şi e spurcat. Să zicem că e aşa, dar oare alte bălegare sunt mai curate? Şi iată le adunăm şi le cărăm pe locuri şi folos avem.

Aşa ar trebui să facem şi cu gunoiul oamenilor; să-l ducem pe loc şi să-l băgăm sub brazdă ori să-l împrăştiem subţirel pe fânaţe şi să vedem atunci ce fân mult şi bun vom face. leşitoarele trebuiesc făcute în apropierea gunoierului, ca din ele să curgă gunoiul în gunoier şi să se amestece cu celalalt gunoiu. Pe de laturi trebuie să fie cu păreţi de scândură, iar înlăuntru cu o ladă, coperişul căreia are o gaură pe care ne punem. Din lada aceea gunoiul să se poată scurge pe gunoier. Făcând aşa, gunoiul cel bun nu va face nimănui greaţă, ci ne va aduce folos că-l vom împrăştia pe locuri dimpreună cu alte gunoaie. Ieşitorile să aibă uşe, care să se poată închide bine. Clădiri economice mai sunt grânarul şi coşerul (coşteiul). Unii fac grânarele de bârne ori de scânduri, şi sub ele fac celarul (pivniţa). Nu sunt rele astfel de grânare într’atâta, că în ele au bucatele tot mereu aier proaspăt, care intră şi iasă prin crepăturile dintre bârne ori scânduri. Au însă o scădere: sunt expuse focului mai tare decât grânarele făcute din piatră şi cărămidă, ba şi decât cele făcute din grădele şi lipite cu var gros. Altcum, în caz de nenorocire, şi acestea ard, deşi nu atât de repede.

Coşarele le fac oamenii noştri din grădele ori din lanţuri. Şi unele şi altele sunt bune. In ele stă cucuruzul mult mai bine decât pe podurile caselor şi se uscă mai frumos. Afară de aceea, cucuruzul pus gros pe podul casei, îngreună tare casa, iar el se mucezeşte mai uşor decât în coşare, unde străbat prin el razele soarelui şi vântul. Afară de aceea cucuruzul pus pe podul casei de multe ori, se afumă într’atâta, de ustură mălaiul ori mămăliga din el.

De clădirile bunului econom se țin şi gardurile, cari sunt de atâta însemnătate, cât a ieşit chiar proverbul: „gard bun, vecin bun“. Până acum s’a pus mai puţin preţ pe garduri. Dar acum, din ce se înmulţesc pomăriile, din ce se simte tot mai tare lipsa gardurilor. Din pricina unei strungi din gard, pe care a intrat un porc, un viţel, ori vreun copil nepriceput, s’au întâmplat neînţelegeri, gâlceve şi chiar procese. De aceea un bun econom nu-şi lasă grădina neîngrădită. Gardul îl facem după cum ni-e starea şi după cum e ţinutul în care trăim: de nuiele, de scânduri ori chiar de zid. Din toate însă ar fi cele mai bune şi mai frumoase gardurile vii, cari adecă se fac din tufe de spini, măceşi, porumbei şi altele.

Ce am spus în articolul despre Facerea caselor, trebuie să mai spunem şi acum, adecă:

Ori de ce clădire economică avem trebuinţă, să nu stăm cu adunarea materialului până „ne arde la degete“, ci tot materialul trebuitor să-l adunăm pe rând, cu deosebire iarna cu săniile, când putem aduce mult mai uşor, pe lângă că atunci nu ne pierdem nici zilele de lucru. Şi să nu ne apucăm a face clădiri până n’avem materialul adunat. Să facem cum fac saşii, cari au grămezi de piatră şi de lemne de lucru adunate cu ani înainte, şi adună tot mereu, cât, chiar de se pun să clădească ceva, le mai rămâne material, atâta au adunat. Pe când la oamenii noştri rar de le ajunge materialul când dau a clădi ceva. Şi numai îi vezi când e dricul lucrului umblând după 2—3 bârne, după câteva care de piatră.

Mai rău fac aceia, cari se apucă de a clădi fără material adunat şi cu bani de împrumutat. Decât aşa — mai bine să nu clădim nimic, că de clădim, de cele mai multe ori ne scărpinăm în cap câte zile trăim.

Având casa şi clădirile economice în bunăstare, nesmintit să le asigurăm în contra focului. Că în timpul din urmă în multe locuri s’au iscat focuri grozave, cari în câteva ceasuri au făcut cenuşă din munca bieţilor oameni dintr’o viaţă întreagă. In aşa cazuri, dacă casa şi clădirile au fost asigurate, banca le dă numai decât banii, să-şi poată face altele în loc.

Deci: Clădiri economice bune şi potrivite stării noastre, acele făcute din material adunat de cu bună vreme şi acele asigurate în contra focului! Dar să nu uităm nici aceea: Să nu le facem pe bani de împrumut, mai bine să ne folosim cum vom putea până vom aduna şi material şi bani. Că văzut-am oameni făcând casă ori altă clădire pe bani de împrumut şi acele — la câţiva ani s’au dat cu doba cu grădină, deci au rămas de daună nu numai de clădiri şi de munca pusă, ci şi de grădina, care până într’aceea nu era îngreunată nici cu un ban.

Reteag, Ianuarie 1901.

Anacronic.ro este doar un reper, o mică redută care încearcă să conserve firea lucrurilor din calea asaltului progresist. Prin natura ideilor pe care le profesează, anacronic.ro nu este „eligibil” pentru banii corporațiilor economice, politice sau geopolitice. Credem că există și altfel de filantropi și vă îndemnăm să aveți în vedere posibilitatea de a face o donație pentru sprijinirea proiectului.

Cumpără cărțile Anacronic:

FOTO: Dennis Jarvis/Flickr