Wall Street și Revoluția Bolșevică (fragment)

coperta1 bolsevic

Iată un fragment din capitolul 2 din excelentul volum al regretatului economist Antony Sutton, „Wall-Street și Revoluția Bolșevică”, o carte document despre legăturile dintre bancherii americani și liderii sovietici. Cartea va apărea la început de iulie la Anacronic. În aceeași perioadă va apărea Siluirea Maestrilor de Roger Kimball, o splendidă și spumoasă radiografie a impactului produs de ideologia corectitudinii politice asupra receptării marilor capodopere ale trecutului. Până atunci, precomenzi și reduceri pe Magazinul Anacronic.


 

Troțki pleacă din New York pentru a desăvârși revoluția

 

Vei avea o revoluție, o revoluție teribilă. Ce curs va avea, depinde mult de ceea ce Dl. Rockefeller îi spune Dlui. Hague să facă. Dl. Rockefeller este un simbol al clasei conducătoare americane și Dl. Hague este un simbol al instrumentelor sale politice.

Leon Troțki, în New York Times, 13 decembrie 1938. (Hague era un politician din New Jersey).

 

În 1916, anul care a precedat Revoluția Rusă, internaționalistul Leon Troțki a fost izgonit din Franța, în mod oficial datorită participării sale la conferința de la Zimmerwald, însă fără îndoială și pentru articolele sale polemice scrise pentru Nashe Slovo, un ziar rusesc tipărit în Paris. În septembrie 1916 Troțki a fost escortat politicos la granița cu Spania de către poliția franceză. Câteva zile mai târziu poliția din Madrid l-a arestat și pus într-o celulă tip „clasa I” la un preț de 1,5 peseta pe zi. Ulterior Troțki a fost dus la Cadiz, apoi în final la Barcelona unde a fost plasat la bordul companiei spaniole transatlantice de vapoare Monserrat. Troțki și familia sa au traversat Oceanul Atlantic și a ajuns în New York pe 13 ianuarie, 1917. Și alți troțkiști au traversat Atlanticul spre vest. Un grup troțkist a obținut o influență imediat în Mexic, suficientă pentru a scrie Constituția Querétaro pentru guvernul revoluționar Carranza, dând astfel Mexicului distincția dubioasă a fi primul stat din lume care a adoptat o Constituție de tip sovietic. Cum a supraviețuit Troțki, care știa numai germană și rusă, în America capitalistă? Potrivit autobiografiei sale, „Viața mea”, „Singura mea profesie în New York a fost cea a unui socialist revoluționar”. Cu alte cuvinte, Troțki a scris ocazional articole pentru Novy Mir, ziarul socialist rus din New York. Totuși, știm că apartamentul familiei Troțki din New York avea frigider și telefon și familia se plimba ocazional cu o limuzină cu șofer.

Acest mod de viață i-a pus în încurcătură pe cei doi tineri Troțki. Când au mers odată într-o ceainărie băieții își întrebau mama de ce nu vine șoferul?”[i]. Stilul de viață al lui Troțki nu pare compatibil cu venitul declarat. Singurele fonduri primite în 1916 și 1917 admise de Troțki au fost 310 de dolari și Troțki a spus că „a împărțit cei 310 dolari la 5 imigranți care se întorceau în Rusia”. Totuși, Troțki a plătit pentru o celulă de clasa I în Spania, familia Troțki a călătorit din Europa în Statele Unite, a obținut un apartament excelent în New York – plătind chiria pe 3 luni – și foloseau o limuzină cu șofer. Toate acestea din veniturile unui revoluționar sărac pentru câteva articole în ziarele rusești puțin circulate precum Nashe Slovo din Paris și Novy Mir din New York!

Joseph Nedava estimează venitul lui Troțki din 1917 la 12 dolari pe săptămână „suplimentat de unele onorarii din conferințe”[ii]. Troțki a fost în New York în 1917 pentru 3 luni, în perioada ianuarie-martie. Aceasta înseamnă un venit de 144 de dolari de la Novy Mir și, să spunem, un altul de 100 de dolari în onorarii de conferință, pentru un total de 244 de dolari. Din acești 244 de dolari Troțki a putut să dea 310 dolari prietenilor săi, să-și plătească apartamentul din New York, să-și întrețină familia și să aibă cei 10.000 de dolari care i-au fost confiscați în aprilie 1917 de autoritățile canadiene în Halifax. Troțki pretinde că cei care spun că a avut și alte surse de venituri sunt „bârfitori” care răspândesc „calomnii stupide” și „minciuni”, însă dacă nu cumva juca la cursele de cai din Jamaica, e greu de explicat situația sa. Evident, Troțki avea surse de venituri nedeclarate. Care era sursa? În „Drumul către siguranță” autorul Arthur Willert spune că Troțki și-a câștigat traiul lucrând ca electrician pentru Studiourile de Film Fox. Alți autori s-au referit la alte ocupații, însă nu există evidențe că a fost remunerat din alte activități decât din cele de scris și vorbit. Multe cercetări s-au centrat pe faptul verificabil că atunci când a părăsit New York în 1917 pentru Petrograd, pentru a organiza faza bolșevică a revoluției, a plecat cu 10.000 de dolari. În 1919 Comisia Overman din Senatul SUA a cercetat propaganda bolșevică și banii germani din Statele Unite și întâmplător a dat peste sursa celor 10.000 de dolari ai lui Troțki. Ancheta comisiei Overman asupra colonelului Hurban, atașatul Washington în legația cehă, a produs următorul dialog:

Col. Hurban: Poate că Troțki a luat bani din Germania, însă nu va recunoaște.

Lenin nu va nega. Miliukov a probat că a primit 10.000 de dolari de la unii germani în timp ce era în America. Miliukov avea proba, însă a negat. Troțki a negat, deși Miliukov avea proba.

Senatorul Overman: A fost acuzat că Troțki a primit 10.000 de dolari aici.

Col. Huban: Nu-mi amintesc cât era suma, dar știu că a fost o chestiune între el și Miliukov.

Senatorul Overman: Miliukov a probat acest lucru?

Col. Huban: Da, domnule.

Senatorul Overman: Știi de unde i-a luat?

Col. Huban: Îmi amintesc că erau 10.000 de dolari; însă nu contează. Vorbesc despre propaganda lor. Statul german cunoștea Rusia mai bine ca oricine și știau că cu ajutorul acestor oameni ar putea distruge armata rusă.

(La 5:45 după amiaza subcomisia a luat o pauză până mâine, miercuri, 19 februarie, la 10:30 dimineața)[iii].

Este remarcabil cum comisia a luat brusc o pauză înainte ca sursa fondurilor lui Troțki să fie consemnată în arhivele Senatului. Când lucrările s-au reluat a doua zi, Troțki și cei 10.000 de dolari ai săi nu mai erau un subiect de interes pentru Comisia Overman. Mai târziu vom prezenta evidențe privind finanțarea activităților germane și revoluționare în SUA de către casele financiare din New York; sursele celor 10.000 de dolari ai lui Troțki vor intra iar în atenție.

O sumă de 10.000 de dolari de origine germană este menționată în telegramă britanică oficială către autoritățile navale canadiene din Halifax, care cerea ca Troțki și compania să fie lăsați la S.S. Kristianiafjord (vezi pagina 28). Din raportul serviciilor de informații britanice aflăm că[iv] Gregory Weinstein, care în 1919 a devenit un membru principal al Biroului Sovietic din New York, a colectat în New York fonduri pentru Troțki. Aceste fonduri proveneau din Germania și au fost oferite via Volks-zeitung, un cotidian german din New York și subvenționat de statul german. În timp ce fondurile lui Troțki sunt oficial raportate ca fiind germane, Troțki a fost implicat activ imediat în politica americană înainte de a pleca din New York pentru Rusia și revoluția de acolo.

În 5 martie 1917, ziarele americane vorbeau de creșterea posibilității unui război cu Germania; în aceeași seară în care Troțki a propus o rezoluție la o întâlnire a Partidului Socialist local „cerând socialiștilor să încurajeze grevele și să se opună recrutării în eventualitatea unui război cu Germania”[v]. Leon Troțki a fost numit de New York Times „un revoluționar rus exilat”. Louis C. Fraina, care a co-sponsorizat rezoluția lui Troțki, mai târziu – sub pseudonim – a scris o carte necritică despre imperiul financiar Morgan numită „Casa Morgan”[vi]. Propunerea Troțki-Fraina i s-a opus facțiunea Morris Hillquit, și ulterior Partidul Socialist a votat împotriva rezoluției[vii].

O săptămână mai târziu, pe 16 martie, în timpul demisiei țarului, Leon Troțki a fost intervievat în birourile Novy Mir. Interviul conținea o declarație profetică despre revoluția rusă:

„… comisia care a înlocuit conducerea demisă în Rusia nu reprezintă interesele sau scopurile revoluționarilor, care probabil i-ar fi scurtat timpul și ar fi ales oameni care să ducă mai departe democratizarea Rusiei”[viii].

„Oameni care vor aduce mai degrabă democratizarea în Rusia” vizează menșevicii și bolșevicii care atunci erau în exil și trebuiau să se întoarcă în Rusia. Comisia temporară a fost numită „Guvern Provizoriu”, un nume, despre care trebuie să remarcăm, a fost folosit de la începutul revoluției din martie și nu a fost aplicat după evenimente de către istorici.

 

Woodrow Wilson și un pașaport pentru Troțki

Președintele Woodrow Wilson a fost zâna cea bună care i-a oferit lui Troțki un pașaport de întoarcere în Rusia „să continue” revoluția. Acest pașaport american a fost însoțit de un permis rus de intrare și de o viză britanică de tranzit. Jennings C. Wise, în Woodrow Wilson:

Discipolul Revoluției, face comentariul pertinent că „istoricii nu trebuie să uite niciodată că Woodrow Wilson, în ciuda eforturilor poliției britanice a făcut posibil ca Leon Troțki să intre în Rusia cu pașaport american”.

Președintele Wilson i-a facilitat lui Troțki intrarea în Rusia și în același timp birocrați grijulii de la Departamentul de Stat, preocupați de cum pot intra în Rusia acești revoluționari, au încercat unilateral să accelereze procedurile de eliberare a pașaportului. The legația din Stockholm a telegrafiat pe 13 iunie 1917 Departamentului de Stat, imediat după ce Troțki trecuse granița ruso-finlandeză „Legația a informat confidențial birourile de pașapoarte ruse, englezești și franceze de la granița rusă, Tornea, care era foarte îngrijorată de trecerea de persoane suspecte cu pașapoarte americane”[ix].

Acestei telegrame Departamentul de Stat i-a răspuns în aceeași zi că „Departamentul e preocupat în mod special de emiterea de pașapoarte pentru Rusia”; de asemenea, departamentul a autorizat cheltuieli de către legație pentru a înființa un birou de control al pașapoartelor în Stockholm și să angajeze „cetățeni americani responsabili” în munca de control[x]. Însă pasărea a fugit din coteț. Menșevicul Troțki și bolșevicul Lenin erau deja în Rusia pregătind „continuarea revoluției”. Rețeaua de pașapoarte a prins numai păsări legitime. De exemplu, pe 26 iunie, 1917, Herman Bernstein, un ziarist reputat din New York în drumul său spre Petrograd pentru a reprezenta New York Herald, a fost reținut la granița și i-a fost refuzată intrarea în Rusia. Mai târziu, în mijlocul lui august în 1917 ambasada rusă din Washington a cerut Departamentului de Stat (și acesta a fost de acord) „să prevină intrarea în Rusia a infractorilor și anarhiștilor…din care unii au ajuns deja în Rusia”[xi]. Prin urmare, datorită tratamentului preferențial al lui Troțki, când S.S. Kristianiafjord a plecat din New York pe 26 martie, 1917, Troțki era la bord și cu pașaport american – în compania altor revoluționari troțkiști, finanțiști Wall Street comuniști americani și alte persoane interesante, dintre care puțini îmbarcați pentru afaceri uzuale. Această mulțime pestriță de pasageri a fost descrisă de Lincoln Steffens, editorialistul american astfel:

Lista pasagerilor era lungă și misterioasă. Troțki era la timonă cu un grup de revoluționari; era un revoluționar japonez în cabina mea. Erau o mulțime de olandezi care se grăbeau către casă din Java, singuri oameni inocenți de la bord. Restul erau mesageri de război, 2 de pe Wall Street pentru Germania….[xii].

De remarcat, Lincoln Steffens era la board în drum către Rusia la invitația explicită a lui Charles

Richard Crane, un susținător și fost președinte al comisiei de finanțe a Partidului Democrat. Charles Crane, vice președinte al companiei Crane, a organizat compania Westinghouse în Rusia, era membru al misiunii de bază în Rusia și nu a făcut mai puțin de 23 de vizite în Rusia între 1890 și 1930. Richard Crane, fiul său, a fost asistent personal la secretarul e stat de atunci Robert Lansing. Potrivit fostului ambasador în Germania William Dodd, Crane „a făcut multe pentru a aduce la Kerensky revoluția către comunism”[xiii]. Și comentariile lui Steffen in jurnalul său privind conversațiile de la bordul S.S. Kristianiafjord sunt foarte pertinente:„ . . .toți cad de acord că revoluția este numai prima fază, că aceasta trebuie să crească. Crane și radicalii ruși de pe navă cred că ar trebui să fim în Petrograd pentru re-revoluție[xiv].

Crane s-a întors în Statele Unite când revoluția bolșevică (adică, „re-revoluția”) a fost terminată și, deși era cetățean particular, i se dădeau rapoarte de primă mână privind progresul revoluției bolșevice pe măsură ce telegramele erau primite de Departamentul de Stat. De exemplu, un memorandum, datat 11 decembrie, 1917, numit „copia raportului privind revolta maximalistă pentru dl. Crane”. Era făcut de Maddin Summers, consul general al SUA la Moscova și în scisoarea lui Summers se spunea:

Am onoarea să includ aici o copie a aceluiași (raportului e mai sus) cu cererea ca acesta să fie trimis pentru informarea personală a Dlui Charles R. Crane. S-a asumat că Departamentul nu are nicio obiecție ca Dl. Crane să vadă raportul….[xv].

Pe scurt, imaginea neobișnuită care se desprinde de aici este că Charles Crane, prieten și susținător al lui Woodrow Wilson și un finanțist și politician important, are un rol știut în „prima” revoluție și a călătorit în Rusia în mijlocul lui 1917 în compania comunistului american Lincoln Steffens, care era în contact atât cu Woodrow Wilson, cât și cu Troțki. Ultimul avea un pașaport emis la ordinele lui Wilson și 10.000 de dolari din presupuse surse germane. La întoarcerea sa în SUA după „re-revoluția” lui Crane i s-a dat acces la documente oficiale privind   consolidarea regimului bolșevic. Acesta este un pattern de evenimente care se întrepătrund care, dacă pare problematic, necesită cercetări ulterioare și sugerează, deși fără probe în acest punct, legături între finanțistul Crane și revoluționarul Troțki.

[i]Leon Troțki, Viața mea, (New York: Scribner’s), 1930, cap. 22.

[ii] Joseph Nedava, Trotsky and the Jews (Philadelphia: Jewish Publication Society of America, 1972), p. 163.

[iii] United States, Senate, Brewing and Liquor Interests and German and Bolshevik Propaganda (Subcomisia judiciară), 65th Cong., 1919.

[iv] Special Report No. 5, The Russian Soviet Bureau in the United States, July 14, 1919, Scotland House, London S.W.I. Copy in U.S. State Dept. Decimal File, 316-23-1145.

[v] New York Times, March 5, 1917.

[vi] Lewis Corey, House of Morgan: A Social Biography of the Masters of Money (New York: G. W. Watt, 1930).

[vii] Morris Hillquit. (mai înainte Hillkowitz) a fost avocat al apărării pentru Johann Most, după asasinarea președintelui McKinley și în 1917 a fost lider al Partidului Socialist din New York. În 1920 Hillquit s-a stabilit în lumea bancară din New York devenind director și avocat al International Union Bank. Sub președintele Franklin D. Roosevelt, Hillquit a ajutat la schițarea codurilor NRA pentru industria textilă.

[viii] New York Times, March 16, 1917.

[ix] Fișier decimal de la Departamentul de Stat, 316-85-1002.

[x] Ibid.

[xi] Ibid., 861.111/315.

[xii] Lincoln Steffens, Autobiography (New York: Harcourt, Brace, 1931), p.764. Steffens a fost un elment de legătură între Crane și Woodrow Wilson.

[xiii] William Edward Dodd, Ambassador Dodd’s Diary, 1933-1938 (New York: Harcourt, Brace, 1941), pp. 42-43.

[xiv] Lincoln Steffens, The Letters of Lincoln Steffens (New York: Harcourt, Brace, 1941), p. 396.

[xv] Fișier decimal de la Departamentul de Stat, 861.00/1026.


 

ANACRONIC și-a propus să reînvie misiunea de edificare a cărții. Însă această misiune ar fi de la bun început sortită eșecului, dacă nu am avea în vedere și rolul sanitar pe care trebuie să îl joace o carte în zilele noastre. Așa că întregul nostru proiect editorial țintește simultan restabilirea coordonatelor unei tradiții și demitizarea idolilor modernității. Cărțile Anacronic sunt alese cu grijă și cu intenția de a forma o colecție, o veritabilă bibliotecă pierdută. Le găsiți pe Magazin Anacronic.

 

banner-articol-gatto

 

 

Articole similare

Top