Tot ce credem despre școlarizare e greșit! – un interviu cu John Taylor Gatto (I)

John Taylor Gatto

Publicăm în serial un interviu cu John Taylor Gatto, cel mai radical critic al sistemului de școlarizare obligatorie, autor al volumelor Cum suntem imbecilizați [Dumbing Us Down], apărut în limba română la Anacronic, și Arme de instrucție în masă [Weapons of Mass Instruction], ce va apărea foarte curând tot la Anacronic.

Școala, așa cum a fost ea concepută, este un sistem esențial de sprijin pentru un model de inginerie socială, care îi condamnă pe cei mai mulți oameni sa fie pietre auxiliare într-o piramidă care se îngustează în sus, având punctul de control în vârf. Școala este un artificiu care face ca o astfel de ordine socială de tip piramidal să pară inevitabilă. (fragment din Cum suntem imbecilizați)


 

Introducere

V-ați gândit vreodată că în sistemul public de învățământ au fost introduse puteri ascunse, care îl împiedică să dezvolte imaginația și gândirea critică și creativă adevărată a majorității elevilor? Dacă jocul e măsluit, ca o ruletă trucată, pentru ca majoritatea să piardă în loc să câștige?

Oamenii preocupați au încercat să reformeze educația publică încă de la începuturile ei. Însă o voce a formulat concluzia finală a acestei provocări – puneți capăt școlarizării obligatorii controlate de stat, așa cum a fost ea gândită și cum este impusă în zilele noastre. De ce? Pentru că, așa cum subliniază John în ultima sa carte, Weapons of Mass Instruction, tot ce știm despre școlarizare e greșit. În termeni cuantificabili, cu cât școlarizarea devine mai standardizată și mai costisitoare, cu atât populația devine mai needucată. Dar dacă asta nu e o greșeală?

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, milioane de bărbați s-au prezentat la birourile de recrutare pentru a da niște teste de nivel academic scăzut înainte de a fi încorporați. […] Au fost testate 18 milioane de oameni, din care 17.280.000 au fost evaluați ca deținând competențele minime în citit pentru a deveni soldați – o rată de alfabetizare de 96%.

Cel de-al Doilea Război Mondial s-a terminat în 1945. Șase ani mai târziu, un alt război a început în Coreea, iar alte câteva milioane de oameni au fost testate pentru serviciul militar. De data asta, 600.000 au fost respinși. Rata de alfabetizare scăzuse, în mod misterios, la 81%. […] Acest eșantion beneficiase de mai mulți ani în școală, de profesori mai bine pregătiți și de mai multe manuale selectate științific decât primul. Totuși, nu putea citi, scrie, socoti, vorbi sau gândi la fel de bine ca primul, mai puțin școlit.

Un nou război american a început în Vietnam la mijlocul anilor ’60. Până în 1973, la sfârșitul războiului, procentul de bărbați considerați neîncorporabili din cauza incapacității de a citi instrucțiuni privind siguranța, a interpreta indicatoare rutiere, a descifra ordine – numărul de analfabeți, cu alte cuvinte – ajunsese la 27%. Tinerii din această perioadă fuseseră cu mult mai școliți decât cei din grupurile anterioare, însă acum acea rată a analfabetismului de 4% din 1941, devenită 19% în 1952, era (în 1973) de 27%.

În 1940, rata de alfabetizare a albilor la nivel național era de 96%, iar cea a negrilor de 80%. Patru din cinci negri puteau citi, în ciuda tuturor dezavantajelor. Totuși, 60 de ani mai târziu, Studiul Nivelului de Alfabetizare în rândul Adulților și Evaluarea Națională a Progesului Educațional au raportat o rată a analfabetismului de 40% în cazul negrilor – o dublare a deficienței precedente – și de 17% în cazul albilor, de cel puțin patru ori mai mare. Cu toate astea, cheltuielile cu școlarizarea au crescut cu 350% în termeni reali. (fragment din Weapons of Mass Instruction)

Asta nu e o greșeală. Mai degrabă, așa cum arată pe larg John, asta a fost și este intenția.

 

Michael Mendizza: Ți-au trebuit 30 de ani de trai în interiorul sistemului pe care-l numim școală pentru a ajunge la concluzia radicală că această instituție masivă nu a fost gândită pentru a dezvolta adevăratul potențial, ci mai degrabă pentru a-l limita, constrânge sau Imbeciliza [Dumb Down în orig.], cum spui tu. Practic, ești un turnător.

John Taylor Gatto: Nu a fost intenția mea, dar asta s-a întâmplat.

 

banner-articol-gatto

 

M: Clopoțelul sună pavlovian, iar noi ne luăm iubiții copii de mână și îi așezăm pe această bandă rulantă pentru 12 sau mai mulți ani fără să ne punem vreuna dintre întrebările simple pe care le ridici. De ce ne e atât de greu, celor mai mulți dintre noi care au fost atât de profund condiționați de acest sistem, să vedem că împăratul e gol?

J: Poate că părinții bănuiesc ceva, dar sunt ocupați cu a-și câștiga traiul, a tunde gazonul, a plimba cățelul sau a bate bebelușul pe spate. Există atât de multe diversiuni, încât cred că sfârșim prin a ne asuma ceea ce pare a fi un risc perfect rațional doar pentru că toată lumea și-l asumă.

E fascinat cum tu și mulți alți oameni spuneți că am adoptat o poziție radicală. Am fost unul dintre fondatorii Partidului Conservator din New York. Am fost membru de partid 20 de ani până să-mi dau seama că nu era niciun conservator acolo. Eticheta de „radical” este aplicată greșit. Nu afirm altceva decât ceea ce a fost stabilit și documentat de experiența acumulată de-a lungul istoriei. Pentru mine, asta înseamnă să fii conservator.

M: Parte a viziunii tale este faptul că scopul adevărat al școlarizării obligatorii de stat este condiționarea, conformarea, rânduri de bănci, rutină, clopoței. Jerry Mander, autor al Four Arguments for the Elimination of Television, folosește propoziția „forma este conținut”. Forma educației publice este conținutul ei.

J: Jerry este unul dintre eroii mei.

M: După părerea mea, ideile sale sunt inegalabile. Marshall McLuhan a spus același lucru despre televiziune. Adevăratul conținut al televizorului este relația pe care o avem cu cutia, nu ce pâlpâie pe ecran. Această idee, că forma sistemului, structura, este conținutul ei primar, reprezintă teoria ta de bază.

Nu te referi la matematică, citire sau istorie. Te referi la faptul că structura reprezintă conținutul real – nu învățat, ci profund condiționat.

Forma este conținut. Învățăm cum să ne conformăm, iar parte a acestei condiționări este să nu punem la îndoială structura.

J: Creatorii școlarizării instituționalizate erau perfect conștienți de acest lucru. Am descoperit niște pasaje tulburătoare, care afirmă clar că educarea obiceiului și a atitudinii este impusă de structură. Asta face școlarizarea în masă. Aceste observații nu au venit de la necunoscători sau din surse radicale. Au venit chiar din centrul sistemului. În preajma Primului Război Mondial, Alexander Inglis a scris o carte foarte greu de găsit, Principles of Secondary Education. Într-un capitol, el enumeră scopurile a ceea ce numim școlarizare. Sunt șase, revelatoare și tulburătoare.

Primul scop este acela de a genera oameni previzibili, astfel încât economia să poată fi raționalizată. Se poate face asta dacă oamenii sunt previzibili. Totuși, istoria a arătat iar și iar că nu suntem așa. Deci primul țel al școlarizării instituționalizate este de a transforma oamenii în ființe previzibile.

Darwin a reprezentat o influență majoră, însă nu acel Darwin care ne este vândut în manualele școlare. Nu individul curios în privința naturii. Ci individul absolut convins că dresorii de animale și crescătorii de plante au descoperit adevărul operațional al vieții umane. Și au susținut, și mă refer aici la Originea omului și selecția sexuală, apărută la 12 ani după Originea speciilor și care a avut un impact mult mai mare, că majoritatea covârșitoare a biologiei umane este coruptă în mod fatal. Nu poate fi îmbunătățită prin încrucișare, pentru că a trecut vremea ei. Iar dacă încrucișăm masa cu vârfurile evolutive, îi trimitem pe toți înapoi în mlaștină.

Acea carte a produs probabil mai multe daune decât orice altă scriere din istoria omului. A fost adoptată imediat de clasele conducătoare ale planetei. Trebuiau găsite modalități de a-i izola pe cei evolutiv înapoiați, de a le irosi timpul și de a-i întoarce unul împotriva celuilalt. Și, indiferent de metode, trebuiau ținuți departe de ce-i bun! Nu s-a intenționat niciun rău, ba chiar dimpotrivă. Au luat perfecționarea omului în propriile mâini.

În Statele Unite, rectorul Indiana University David Starr Jordan, un nume legendar pe Coasta de Vest, a ținut la un moment dat un seminar. Jordan a intitulat cursul Bionomics [Bionomie]. Ideea era de a prelua controlul asupra evoluției prin reducerea predispoziției de reproducere a celor inferiori.

După cum afirma Darwin în Originea Speciilor, numai oamenii sunt atât de proști încât să permită reproducerea populației inferioare. Jordan nu a făcut altceva decât să organizeze o clasă care-și va asuma acest lucru din punct de vedere politic și intelectual. Cine a fost acest rector al Universității din Indiana?

Ei bine, a fost președinte fondator al Stanford University, Harvardul Vestului, poziție în care a rămas timp de 30 de ani.

De fapt, vorbim aici despre o întârziere masivă și intenționată a proceselor normale de creștere umană și despre asumarea monopolistă a responsabilității și a luării de decizii, astfel încât sarcina de a încetini reproducerea celor inferiori să poată fi conferită unui grup managerial.

M: Am senzația de creare a unei închisori, de dirijare a maselor, hrănindu-le cu mediocritate, structurându-le și condiționându-le astfel încât să nu cauzeze probleme, să fie previzibile și controlabile.

J: Bine spus. Să începem de acum cinci secole, când Jean Calvin, care mi se pare cel mai influent teolog al ultimilor 1500 de ani, spune clar că cei damnați sunt mult mai numeroși decât cei salvați. Raportul este de aproximativ 20:1. Sunt prea mulți damnați pentru a fi nimiciți cu forța. Astfel încât trebuie să le întuneci mințile și să-i arunci în lupte fără sens, unul împotriva altuia, pentru a-i stoarce de energie.

Să trecem de la Calvin la un filosof profund secular din Amsterdam, Baruch Spinoza, care a publicat în 1670 o carte cu o influență uriașă asupra claselor conducătoare din Europa, Statele Unite și Asia. Cartea este intitulată Tractatus theologico-politicus.

În ea, Spinoza spune că e o prostie să crezi că oamenii sunt damnați sau malefici, pentru că nu există nicio lume supranaturală. Spune, de asemenea, că există o disproporție uriașă între oamenii permanent iraționali, care sunt foarte periculoși, și oamenii raționali. Raportul este de aproximativ 20:1.

Ceea ce spune Spinoza de fapt este că un sistem instituționalizat de școlarizare ar trebui gândit ca o „religie civilă”. Este un termen frecvent în literatura colonială timpurie, pentru că toți îl citeau pe Spinoza, peste tot în lume.

Spinoza spunea că avem nevoie de o „religie civilă” din două motive. 1. pentru a elimina religia oficială, care, spune el, este complet irațională și periculoasă; și 2. pentru a încătușa energia acestor iraționali 20:1 și pentru a le distruge imaginația. A spus, cu alte cuvinte, același lucru precum Calvin, doar că Spinoza a făcut-o fără echivoc. Trebuie să distrugem imaginația pentru că numai prin imaginație se dezlănțuie pericolul maxim. Altfel, oamenii se pot răscula împotriva lanțurilor, pot chiar provoca daune la nivel local, dar nu pot leza semnificativ structura fundamentală, pentru că nu sunt capabili să gândească în afara șablonului.

Să trecem de la Spinoza la Johann Fichte din nordul Germaniei, în 1807, 1808, 1809, când a fost fondat primul sistem de școlarizare instituționalizată de succes din istoria planetei.

Fichte spune, în celebrele sale Cuvântări către nația germană, că motivul pentru care Prusia a suferit o înfrângere catastrofală în fața lui Napoleon la Jena este că ordinea a fost inversată prin faptul că soldații obișnuiți și-au asumat luarea de decizii.

Fichte a pledat pentru un sistem național de educație care să-i împiedice pe subalterni să-și imagineze vreo altă cale de a face lucrurile. Zece ani mai târziu, Prusia avea prima formă instituțională de școlarizare în masă de pe planetă.

În 1820, îl avem pe Darwin, care spune că oamenii sunt biologic fixați în clase și că nu-i nimic de făcut. Într-un sens, fiecare dintre acești oameni spune că ceea ce numim educație nu e nici măcar posibil. Ceea ce numim educație este o aberație idealistă.

Să ne întoarcem în Germania, la Universitatea din Leipzig în anii 1870, 1880 și 1890, pentru a ne întâlni cu cel mai important psiholog din toate timpurile. Îl găsim aici pe părintele behaviorismului și al psihologiei științifice, Wilhelm Wundt, iar oameni din toate colțurile lumii, inclusiv din Statele Unite, vin să studieze ca discipoli ai săi.

Există un motiv secundar pentru asta, sau poate e un motiv primar. Prusia, Saxonia și Hanovra, aceste mici state din nordul Germaniei, sunt singurele locuri din lume în care există ceea ce se numește doctorat. Americanii vin cu miile în Germania pentru a obține o diplomă de doctorat.

Practic, fiecare președinte de universitate americană cu oarecare relevanță obține un doctorat prusac. Fiecare șef de departament avea un doctorat prusac. În caz contrar, erai marginalizat. Așadar, acest mic stat militar din nordul Germaniei găsește o cale de a împânzi planeta cu mandatul ei de a avea un sistem național de educație care să-i împiedice pe subalterni să-și imagineze vreo altă cale de a face lucrurile, alta decât cea care li se comunică.

În 1868, Japonia a tradus Constituția prusacă și de acolo a răsărit faimosul sistem de școlarizare japonez. Nu are nimic de-a face cu istoria organică a Japoniei.

Darwin a spus că e o nebunie să încerci să învestești oameni cu IQ inferior în poziții de responsabilitate. Și nu vorbim aici de o poziție intelectuală izolată. Acesta era ghidul de bază despre cum să conduci o societate la începutul secolului al XIX-lea. Odată ce afli aceste lucruri, începi să privești altfel forma și conținutul educației publice.

Îi poți antipatiza cât vrei pe oamenii ca Dick Cheney și Rumsfeld din toată lumea; vei constata imediat că eliminarea lor nu funcționează. Ei vor fi imediat înlocuiți de alții care gândesc la fel. Aceasta este viziunea elitelor. A plecat de la marii intelectuali ai istoriei, care s-au succedat în șir neîntrerupt. Toate chestiile idealiste sunt pentru clasa de mijloc și pentru clasa muncitoare. Sunt pentru tontălăi.


Citește partea a 2-a a interviului aici.

Cumpără Cum suntem imbecilizați de John Taylor Gatto de aici.

În curând la Anacronic – Arme de instrucție în masă, de același autor.


ANACRONIC și-a propus să reînvie misiunea de edificare a cărții. Însă această misiune ar fi de la bun început sortită eșecului, dacă nu am avea în vedere și rolul sanitar pe care trebuie să îl joace o carte în zilele noastre. Așa că întregul nostru proiect editorial țintește simultan restabilirea coordonatelor unei tradiții și demitizarea idolilor modernității. Cărțile Anacronic sunt alese cu grijă și cu intenția de a forma o colecție, o veritabilă bibliotecă pierdută. Le găsiți pe Magazin Anacronic.

 

banner-articol-siluirea

 

banner-articol-wallstreet

Articole similare

Top