O crimă “prea mare pentru a fi pedepsită”

coperti-exterior.indd
Anacronic

Anacronic

Redacţia
Anacronic

Latest posts by Anacronic (see all)

(Peter Dale Scott – Statul profund în America. Wall Street, cartelul petrolier și atacul asupra democrației. Fragment din capitolul 7: Războiul american împotriva terorii. CIA, 11 septembrie, Afganistan şi Asia Centrală). Mai multe informații și vânzări pe magazin.anacronic.ro

 

Statul profund în America. Războiul împotriva terorii şi proiectul de dominaţie globală Rumsfeld-Cheney-Wolfowitz

 

Pe parcursul acestui capitol, voi insista asupra activităţilor șefului Unităţii Bin Laden a CIA, Richard Blee, în Uzbekistan şi Afganistan. Uzbekistan a fost o arie de preocupare nu doar pentru Blee şi superiorul său, Cofer Black, ci şi pentru Richard Cheney, a cărui corporaţie Halliburton fusese activă din 1997 sau chiar mai devreme în domeniul dezvoltării rezervelor de petrol din Asia Centrală. Cheney însuşi a spus, într-un discurs adresat industriaşilor din domeniul petrolier, în 1998: “Nu îmi vine în minte o vreme în care să fi avut o regiune care să fi crescut atât de brusc şi să fi devenit atât de importantă din punct de vedere strategic precum Marea Caspică”[1].

Sugerez în acest capitol că scopul, precum şi rezultatul protejării celor doi saudiţi ar fi putut fi acela de a îndeplini obiectivele lui Cheney, Rumsfeld şi ale grupului neoconservator Project for the New American Century (PNAC) de a institui “baze operaționale” în Asia Centrală[2]. Vom vedea că un apel telefonic din 11 septembrie al directorului CIA Tenet către Stephen Cambone, o figură cheie a PNAC la Pentagon, a transmis, după cât se pare, unele dintre informaţiile privilegiate care nu au ajuns niciodată la FBI.

Această agendă a neoconservatorilor se referea în parte la păstrarea dominaţiei americane şi israliene în regiune din motive de securitate şi (după cum vom vedea) la crearea condiţiilor pentru viitoare acţiuni unilaterale preventive împotriva unor state neprietenoase precum Irak. În mod special, agenda avea drept scop stabilirea de baze noi sigure în Orientul Mijlociu, anticipând anunţul predictibil al lui Donald Rumsfeld din 2003, că Statele Unite “îşi vor retrage efectiv toate trupele, cu excepţia unei părți a personalului implicat în training”, din Arabia Saudită[3]. Parţial însă era concepută şi pentru a întări influenţa americană asupra noilor state eliberate din Asia Centrală în special, cu rezervele lor considerabile, nedemonstrate, de gaz şi petrol.

Concluzia alarmantă a lui Fenton cu privire la acţiunile CIA dinainte de atacurile de la 11 septembrie are mai mult sens în contextul acestei agende şi al altor trei anomalii revelatoare cu privire la războiul împotriva terorii purtat de Bush. Prima este paradoxul că această presupusă căutare a al-Qaeda a fost realizată în alianţă cu cele două naţiuni, Arabia Saudită şi Pakistan, care sprijineau cel mai activ al-Qaeda în alte părţi ale lumii. În acest capitol, vom vedea că serviciile de informaţii saudite şi americane au cooperat într-o manieră care să protejeze, nu să neutralizeze agenţii saudiţi ai al-Qaeda.

Cea de-a doua anomalie este că, deși este posibil ca CIA să se fi concentrat pe distrugerea al-Qaeda, Rumsfeld şi Cheney au dorit chiar de la început un război de dimensiuni mult mai mari. În septembrie 2001 nu au existat informaţii care să conecteze atacurile cu Irakul, însă Secretarul Apărării, Donald Rumsfeld, susţinut de adjunctul său, Paul Wolfowitz, observa deja pe 12 septembrie că “nu există ţinte decente de bombardat în Afganistan şi că ar trebui să luăm în calcul bombardarea Irakului, care, spunea el, are ţinte mai bune”[4]. Argumentul lui Rumsfeld a fost susţinut de o lucrare a Departamentului Apărării, pregătită pentru întâlnirea care a urmat la Camp David, pe 15-16 septembrie; lucrarea “propunea ca «ţintele de prioritate imediată pentru acţiunea iniţială» să fie al-Qaeda, talibanii şi Irak”[5].

Irak fusese o țintă pentru Rumsfeld şi Wolfowitz din 1998 cel puțin, când cei doi au semnat o scrisoare PNAC către preşedintele Clinton în care se cerea “înlăturarea de la putere a regimului lui Saddam Hussein”[6]. Irak nu era însă singura ţintă a agendei Cheney-Rumsfeld-Wolfowitz, care, începând cu 1992, ţintise nici mai mult, nici mai puţin decât dominația globală a Statelor Unite sau, cum o numea fostul colonel american Andrew Bacevich, “hegemonia globală americană permanentă”[7]. Era o prioritate maximă pentru neoconservatori. Chiar și înainte de alegerea lui Bush de către Curtea Supremă în decembrie 2000, Cheney era ocupat cu asigurarea posturilor-cheie, la Casa Albă şi la Departamentul Apărării, pentru cosemnatarii scrisorii din 1998 (inclusiv pentru Richard Armitage, John Bolton, Richard Perle şi pentru alți membri ai personalului PNAC precum Stephen Cambone).

Interesul neoconilor în răsturnarea lui Saddam a fost documentat într-o literatură foarte vastă. Mai puţină atenţie s-a acordat faptului că marile companii petroliere şi prietenii lor din Consiliul pentru Relaţii Externe militau, la rândul lor, încă din 1997, pentru o “revizuire a politicii faţă de Irak, inclusiv a evaluărilor militare, energetice, economice şi politice/diplomatice”[8].

Războiul împotriva terorii a fost îndreptat încă de la început împotriva Irakului. Consilierul pentru securitate naţională Condoleezza Rice a ridicat, în 24 septembrie, “problema sponsorizării terorismului de către stat: «Care este strategia noastră cu privire la ţările care sprijină terorismul precum Iran, Irak, Libia, Siria şi Sudan?»”[9]. În memoriile sale, generalul Wesley Clark raportează că, până în noiembrie, chestiunea evoluase într-un plan cincinal al Pentagonului:

 

Când m-am întors la Pentagon, în noiembrie 2001, unul dintre ofiţerii superiori ai statului major al armatei a avut timp de discuţii. Da, suntem încă în grafic cu acţiunea împotriva Irakului, a spus. Dar asta nu era tot. Această acţiune era discutată în cadrul mai larg al unui plan cincinal de campanie, a spus el, şi erau în total şapte ţări, începând cu Irak, apoi Siria, Liban, Libia, Iran, Somalia şi Sudan.[10]

 

Ulterior, Clark a vorbit cu Clubul Commonwealth din San Francisco despre această “lovitură politică” dată de un grup mic. El a relatat că în 1991, în Pentagon, Wolfowitz îi spusese: Statele Unite “au aflat că putem folosi armata […] în Orientul Mijlociu, iar sovieticii nu ne vor opri […] şi avem cinci până la zece ani să curăţăm acele vechi regimuri clientelare sovietice – Siria, Iran, Irak – înainte ca următoarea superputere să ajungă o provocare pentru noi”[11].

Tot în 2001, fostul ofiţer CIA Reuel Marc Gerecht a publicat un articol în The Weekly Standard referitor la nevoia unei schimbări de regim în Iran şi Siria[12]. (Gerecht a continuat timp de un deceniu să avertizeze în The Weekly Standard despre ameninţarea la adresa celor două popoare.)

În epoca Clinton, Gerecht, ca şi Rumsfeld şi Cheney, făcuse parte din PNAC, un grup de “vulturi” care cerea atât acţiune contra Irakului, cât şi un buget mai mare al apărării, care să “crească semnificativ cheltuielile pentru apărare” în “cauza supremației americane”. Raportul PNAC din septembrie 2000, Rebuilding America’s Defenses, avea multe de spus despre petrolul din Golf şi despre importanţa păstrării şi întăririi “bazelor operative din regiune”[13].

Este relevant faptul că la sfârşitul anului 2001, după 11 septembrie şi declararea războiului împotriva terorii, Statele Unite întemeiaseră deja baze noi în Uzbekistan, Tadjikistan şi Kârgâstan, fiind astfel mai bine poziţionate pentru a influenţa comportamentul guvernelor proaspăt eliberate din imensa regiune, plină de petrol şi gaze, de la est de Marea Caspică. Pe parcursul acestui capitol, vom vedea că înţelegerea din 2001 de a folosi prima şi una dintre cele mai importante dintre aceste baze, Karshi-Khanabad sau K-2 din Uzbekistan, s-a născut dintr-un aranjament anterior al Pentagonului și a fost completată de o înţelegere de colaborare a CIA, negociată în 1999 de către Richard Blee de la “grupul Alec Station”, o figură centrală a acestui capitol. Cei mai mulţi americani nu ştiu că în 11 septembrie Forţele Speciale ale Statelor Unite erau deja la K-2, într-o misiune de antrenament a uzbecilor şi că în 22 septembrie, cu două săptămâni înaintea unei înţelegeri militare formale americano-uzbece, “CIA îşi trimitea echipele pe masiva bază aeriană Karshi-Khanabad sau K-2 din sudul Uzbekistanului, unde inginerii militari ai Statelor Unite reparau pista”[14].

O a treia anomalie este că războiul împotriva terorii a condus la o creştere dramatică a recursului la teroare şi chiar tortură din partea Americii înseşi, uneori îndreptate împotriva cetăţenilor americani. În acest context, este relevant faptul că Rumsfeld şi Cheney, participând la supersecretul proiect Ziua Judecăţii al Departamentului Apărării, luaseră parte şi la planurile Continuităţii în Guvernare (COG) de a submina Legea Drepturilor prin supravegherea și detenţia fără mandat a dizidenţilor[15]. Aceste planuri, născute din frica față de comunişti din anii mccarthyşti 1950, au reprezentat baza planurilor elaborate ale Pentagonului şi ale altora de a face faţă protestelor antirăzboi îndreptate împotriva gândurilor de dominație globală ale Pentagonului.

După cum am afirmat în altă parte, Statele Unite cheltuiesc acum miliarde de dolari anual pentru siguranța internă, în mare parte datorită credinţei, exprimate de colonelul de marină Oliver North, că războiul din Vietnam a fost pierdut pe străzile Americii, iar această piedică în calea operaţiunilor militare ale Statelor Unite trebuie îndepărtată[16]. Cheney şi Rumfield, ca participanţi la aşa-zisul “Proiect Ziua Judecăţii pentru Continuitate în Guvernare” (COG), au avut legătură şi cu acest demers[17]. Pe scurt, 11 septembrie a împlinit obiective urmărite de mult de un grup mic de oficiali, legate de politici radicale noi în Centrul Asiei şi în interiorul Americii.

Crima sugerată de cercetarea meticuloasă a lui Fenton este dificil şi dureros de luat în calcul. America se află astăzi în criză din cauza activităţilor băncilor “prea mari pentru a cădea”, care, după cum s-a subliniat, erau şi “prea mari pentru a merge la închisoare” – pentru că a le pedepsi ca pe infractori ar pune în pericol structura financiară deja ameninţată a Americii[18]. Acest capitol se ocupă de ceva analog, de ceva ce ar putea să fi fost o crimă “prea mare pentru a fi pedepsită”.

După cum se va vedea din acest capitol, 11 septembrie are alte puncte în comun cu asasinarea lui John F. Kennedy.

 

banner-articol-gatto

 

 

 

[1] Repet ce am spus într-o notă din capitolul anterior: credinţa că a existat o operaţiune comună a guvernului Statelor Unite şi a oficialilor saudiţi, împreună cu cel puţin câţiva dintre presupuşii deturnători trebuie separată de atentatul care a vizat dărâmarea turnurilor World Trade Center.

[2] Lutz Kleverman, “The New Great Game”, Guardian (Londra), 19 octombrie 2003, http://www.guardian.co.uk/business/2003/oct/20/oil.

[3] “Rebuilding America’s Defenses: Strategy, Forces and Resources for a New Century: A Report of the Project for the New American Century”, septembrie 2000, 17, 27, www.newamericancentury.org/RebuildingAmericasDefenses.pdf (site şters). Cf. nota 24.

[4] “US Pulls out of Saudi Arabia”, BBC News, 29 aprilie 2003, http://news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/2984547.stm.

[5] Richard A. Clarke, Against All Enemies: Inside America’s War on Terror (New York, Free Press, 2004), 31.

[6]Bradley Graham, By His Own Rules: The Ambitions, Successes, and Ultimate Failures of Donald Rumsfeld (New York, PublicAffairs, 2009), 290.

[7] PNAC, Scrisoare către preşedintele Clinton despre Iraq, 26 ianuarie 1998, http://www.newamericancentury.org/iraqclintonletter.htm (site închis).

[8] Gary Dorrien, Imperial Designs: Neoconservatism and the New Pax Americana (New York, Routledge, 2004). Bacevich vorbea despre un memoriu din 1992, scris de către Wolfowitz pentru secretarul Apărării de atunci, Cheney, cerând ca America să păstreze puterea de a acţiona unilateral. Vezi Lewis D. Solomon, Paul D. Wolfowitz: Visionary Intellectual, Policymaker, and Strategist (New York, Praeger, 2007), 52; Andrew Bacevich, American Empire: The Realities and Consequences of U.S. Diplomacy (Cambridge, MA, Harvard University Press, 2002), 44.

[9] Baker Institute, Rice University and Council on Foreign Relations, “Strategic Energy Policy: Challenges for the 21st Century”, raportul trupei de asalt, 40, http://www.cfr.org/energy-policy/strategic-energy-policy-challeges-21st-century/p3942, discuţia, în Scott, Road to 9/11, 189. Scotland Sunday Herald, 6 octombrie 2002, a pretins că vicepreşedintele Cheney însuşi a cerut Raportul trupei de asalt şi că fostul Secretar de Stat al Statelor Unite James Baker i-a dat Raportul lui Cheney. Am fost asigurat că niciuna dintre afirmaţii nu este adevărată.

[10] Bob Woodward, Bush at War (New York, Simon & Schuster, 2002), 131. Cu mult mai devreme, în 11 septembrie, oficialul Departamentului Apărării Stephen Cambone a înregistrat notele din conversaţia sa cu Rumsfeld: “nevoie de ţintă în scurt timp – Acţionaţi în forţă – căutaţi peste tot, chiar dacă are legătură sau nu” (Julian Borger, “Blogger Bares Rumsfeld’s Post 9/11 Orders”, Guardian, 24 februarie 1006, http://www.theguardian.com/world/2006/feb/24/freedomofinformation.september11).

[11] Wesley Clark, Winning Modern Wars (New York, PublicAffairs, 2003), 130.

[12] Wesley Clark, “Talk to Commonwealth Club”, 3 octombrie 2007, http://www.youtube.com/watch?v=Ha1EhovONU (site închis).

[13] Nicholas Lemann, “The Next World Order”, New Yorker, 1 aprilie 2002, http://www.newyorker.com/magazine/2002/04/01/the-next-world-order.

[14] “Rebuilding America’s Defenses: Strategy, Forces and Resources for a New Century: A Report of the Project for the New American Century”, septembrie 2000, 17, 27, www.newamericancentury.org/RebuildingAmericasDefenses.pdf.

[15] Ahmed Rashid, Descent into Chaos: The United States and the Failure of Nation Building in Pakistan, Afghanistan, and Central Asia (New York, Viking, 2008), 70, 69; citând Ahmed Rashid, “US Builds Alliances in Central Asia”, Far Eastern Economic Review, 1 mai 2000: „CIA şi Pentagonul au colaborat strâns cu armata uzbecă şi serviciul secret al acestei ţări din 1997, oferind pregătire, echipament şi consiliere, cu speranţa folosirea Forţelor Speciale uzbece pentru a-l scoate pe Osama bin Laden din Afganistan, lucru pe care l-am descoperit în timpul unei călătorii la Washington, în 2000”.

[16] Vezi Capitolul 9.

[17] Peter Dale Scott, Road to 9/11: Wealth, Empire, and the Future of America (Berkeley, University of California Press, 2007), 9.

[18] Estimările cheltuielilor anuale pentru Afacerile Interne sunt în jur de un trilion de dolari. Vezi Stephan Salisbury, “Weaponizing the Body Politic”, TomDispatch.com, 4 martie 2012, http://www.tomdispatch.com/post/175511/tomgram%3A_stephan_salisbury%2C_weaponizing_the_body_politic/#more.

 

Publicat inițial pe Coltul Anacronic pe Activenews

FOTO: Anacronic

Articole similare

Top