Niciun barbar la porţile Parisului

1427737925_bfdc0086ba_b
Gene Callahan

Gene Callahan

Profesor de economie şi informatică la Colegiul St. Joseph din Brooklyn (New York) și autorul cărților "Economics for Real People" și "Oakeshott on Rome and America".
Gene Callahan

Latest posts by Gene Callahan (see all)

Traducere de Remus Tanasă după Gene Callahan, No Barbarians at the Gates of Paris, The American Conservative.


Comparația superficială cu Roma antică a lui Niall Ferguson ignoră faptul că Europa este, în mare parte, responsabilă pentru propria-i decădere.

În primele momente de după atacurile de la Paris, istoricul Niall Ferguson a sugerat că civilizaţia Occidentală retrăieşte acum istoria Imperiului Roman din secolul al V-lea d.Hr., cu musulmanii în rolul barbarilor invadatori. Însă această recentă invocare a „Căderii Romei” este o manevră retorică, şi nu o încercare serioasă de a înţelege istoria Imperiului Roman: în locul unei căutări autentice a cauzelor profunde, Ferguson a invocat stafia obosită a unui conac bântuit, știind bine, încă de la început, ce fel de bocete de avertizare ar scoate aceasta.

Ferguson începe prin a invoca spiritul lui Gibbon, dar numai pentru a respinge ipoteza sa principală:

Într-adevăr, lucrarea lui Gibbon, History of the Decline and Fall of the Roman Empire, a prezentat decăderea Romei ca pe o ardere lentă de-a lungul unui mileniu. Dar o nouă generaţie de istorici, reprezentată de nume precum Bryan Ward-Perkins şi Peter Heather, a sugerat că este posibil ca procesul declinului roman să fi fost, de fapt, mai degrabă rapid şi sângeros decât lin: „o ocupație violentă (…) a invadatorilor barbari” care a distrus o civilizaţie complexă în intervalul unei singure generaţii.

Totuși, așa cum observă și James J. O’Donnell, Ward-Perkins şi Heather s-au concentrat asupra aspectelor materiale şi militare ale istoriei romane şi au ignorat dimensiunea spirituală şi culturală a ceea ce s-a întâmplat. Ferguson nu suferă chiar de aceeaşi orbire, însă nici nu acceptă ceea ce se vede prin oglinda spartă:

Să spunem lucrurilor pe nume. La fel ca Imperiul Roman la începutul secolului V, Europa a permis apărării sale să se dezintegreze. Pe măsură ce bogăţia sa a sporit, capacitatea sa militară s-a diminuat, împreună cu încrederea în sine. Decadența s-a instalat în centrele sale comerciale şi în stadioanele sportive. În acelaşi timp, şi-a deschis porţile în fața străinilor care îi râvneau bogăţia fără a renunţa la propriile credinţe ancestrale.”

Deci încrederea în sine a Europei a scăzut, iar Europa a devenit „decadentă”. Poate există un motiv pentru asta, altul decât faptul că Europa nu a ascultat de chemarea imperială a lui Niall Ferguson. Poate că, pe măsură ce Europa a respins moştenirea sa creştină şi a îmbrăţişat nihilismul moral al lui Nietzche şi Foucault, a încetat să mai aibă vreo bază pentru încrederea în sine. Şi poate că consumismul decadent nu este altceva decât un simptom al unei civilizaţii care nu mai crede în altceva decât „maximizarea utilităţii”. Dar, dacă este așa, cum ar putea să ne ajute adoptarea unei atitudini mai agresive faţă de lumea musulmană?

Cu siguranţă, orice persoană de bun simț își dorește ca guvernele să prevină atacurile criminale asupra propriilor cetăţeni. Însă cum va rezolva creşterea capacităţii militare şi a eficienţei patrulelor de frontieră ale Europei problema mai profundă a rezidenților, aceea că mulţi dintre ei nu mai găsesc niciun sens în viaţă, altul decât achiziţia de accesorii electronice la modă, case de vacanţă frumoase şi şampanie bună?

Ferguson continuă cu interesanta observaţie că „După cum remarca Gibbon, monoteiştii convinşi reprezintă o ameninţare serioasă pentru un imperiu secular”. Observaţi conluzia care se deduce logic din ipoteza lui Ferguson: Roma a procedat corect când a persecutat creştinii deoarece aceştia erau „monoteiştii convinşi” ai timpului lor! Și, în orice caz, descriind Roma ca pe un „imperiu secular”, se omite faptul că împăraţii romani înşişi au înțeles dificultăţile menținerii unui imperiu secular pur şi au căutat mereu, cu disperare, o bază spirituală a propriei autorităţi, încercând, de-a lungul timpul, reîntoarcerea la păgânsim, la filosofia stoică, la cultul lui Sol Invictus, şi, în cele din urmă, la creştinism.

După aceea, însă, Ferguson dezvăluie secretul:

Nu ştiu destule despre secolul al V-lea pentru a putea cita romani care au descris fiecare nou act de barbarism ca pe unul fără precedent, chiar și atunci când se mai întâmplase de nenumărate ori în trecut; sau care au făcut apeluri pioase la solidaritate după căderea Romei, chiar şi când a rămâne împreună însemna, de fapt, a muri împreună; sau care au făcut ameninţări de răzbunare nemiloasă, chiar şi atunci când tot ceea ce intenţionau era să impresioneze melodramatic.

Ferguson admite aici că întreaga lui analogie este superficială şi că, de fapt, nu are nici cea mai mică idee despre cât de similare sunt aceste două situaţii diferite. „Căderea Romei” a fost invocată nu ca o situaţie istorică concretă pe care am putea să o analizăm atent pentru sugestii utile astăzi, ci ca un exemplu de ceea ce Michael Oakeshott numea „caractere şi episoade emblematice”, precum „Cezar trecând Rubiconul (…) Knut cel Mare pe ţărm, Regele Arthur, William Tell (…) Davey Crockett (…) ultima bătălie a colonelului Custer”. „Căderea Romei” face parte aici din „depozitul” de „fabule” în care părţile interesate pot „petrece o după-amiază întreagă cotrobăind în căutarea unui chilipir”, un depozit în care „grupurile de şcolari vor fi ghidate de către profesori”.

Ferguson îl citează pe Ward-Perkins pentru a folosi această fabulă în scopul pentru care a fost pregătită şi plasată în depozit: „Romanii dinaintea căderii (…) erau la fel de siguri precum suntem și noi astăzi că lumea lor va continua, fundamental neschimbată, pentru totdeauna. S-au înşelat. Ar fi înţelept să nu repetăm această suficiență”. (După cum ironic remarca Oakeshott, „hunii şi vandalii sunt mereu cu noi”).

Dar, după cum aprecia O’Donnell în analiza menționată mai sus, „Ward-Perkins este atât de centrat pe Roma, încât pierde din vedere chestiuni importante, la fel ca şi Heather. Orice relatare despre declinul şi căderea Romei este obligată, cred, să conţină şi o posibilă alternativă”.

Civilizaţia romană era epuizată: de fapt, romanii încetaseră să conducă Imperiul cu secole înainte, pe măsură ce impulsul care îi motiva, idealurile păgâne ale Republicii Romane, a dispărut din primul secol î.Hr. (Cartea mea, „Oakeshoot on Rome and America”, documentează această cădere şi nu este prima care care o face). Încă de la începutul celui de-al doilea secol, împăraţii, în general, nu doar că nu erau romani, însă nu erau nici măcar italieni; de asemenea, legiunile erau tot mai mult recrutate din afara Italiei. În secolul V, Roma folosea generali şi mercenari barbari nu din cauza „comodităţii” romane, ci pentru că nu existau alţii dispuși să accepte slujba. Precum scria Voegelin, forţa civilizaţională a Romei s-a năruit odată cu Republica, dar „factori istorici au prelungit durata de supravieţuire a Romei atât cât să asigure expansiunea imperială şi să o mențină funcțională prin jaful organizat al orbis terrarum (…).”

Deci, în esență, ceea ce Ward-Perkins şi Ferguson întreabă este: „Există vreun motiv pentru care acest jaf organizat al aproape întregii lumi cunoscute nu ar fi putut continua ceva mai mult timp? Dacă romanii ar fi fost mai încrezători în sine şi mai puţin mulțumiți cu a-i fura pe toţi ceilalţi, ar fi putut să continue încă pentru câteva secole!”

Ferguson evocă această fabulă preventivă deoarece este preocupat că Europa se va preda teroriştilor musulmani. Însă aceşti terorişti (într-o acțiune atroce) au reuşit să omoare peste 100 de cetăţeni francezi într-o singură zi din acest an. Între timp, adepţii avortului din Franța omoară peste 500 de potenţiali cetăţeni francezi în fiecare zi a anului, an după an. Și departe de a proteja aceste victime, guvernul francez subvenţionează moartea lor. Când o civilizaţie se autoelimină atât de rapid, este un pic cam stupid să dai vina pe paraziţii oportunişti care-i invadează corpul în descompunere.

FOTO: Wally Gobetz/Flickr

Articole similare

*

Top