Monarhia în filmele și vremurile de război

Ninel Ganea

Ninel Ganea

Membru asociat al Institului Ludwig von Mises România, a studiat filozofia la Universitatea Bucureşti şi ştiintele politice la SNSPA. Fost jurnalist, el a scris în ultimii ani pentru portalul Karamazov (www.karamazov.ro), iar in prezent lucrează într-o firmă de comunicare şi relaţii publice.
Ninel Ganea

Ultimele postari ale lui Ninel Ganea (vezi toate)

A existat o vreme în care războaiele nu își propuneau să rezulte în anihiliarea totală a adversarului (vezi Tratatul de la Versailles 1919) , în predarea necondiționată (vezi soarta Sudului în urma Războiului de Secesiune) sau în justificarea victimelor colaterale (vezi bomba atomică, atacul NATO asupra Serbiei etc).

Înainte de mult slăvita perioadă democratică, oamenii erau capabili să facă distincții, ierarhii  și să înțeleagă că războiul face parte din natura umană căzută. Iar din acest motiv trebuia disciplinat sub forma unui sistem cavaleresc, aristocratic, ce permitea înfruntarea sub auspiciile unei ordini naturale.

Aderarea la acest cod nu era desigur unanimă și anumite violări șocante pot fi menționate, dar lumea civilizată era împotriva lor, iar conceptul de război total nu făcea parte din ethosul încetățenit, scria, într-un eseu memorabil, Richard Weaver.

Exemplele de cavalerism și omenie, bazate pe o tradiție a onoarei cu rădăcini covârșitoare în creștinism, erau predominante. Prin comparație, astăzi asistăm la uciderea oamenilor nevinovați în numele unor idealuri vagi, în războaie declarate juste prin decizii birocratice ale unor agenții îndoielnice precum ONU.

Cântecul de lebădă al cavalerismului și monarhiei a fost Primul Război Mondial, deși semnele sfârșitului s-au întrevăzut mai devreme, dacă e să ne gândim doar la practicile democratice ale armatei revoluționare franceze, la războiul total, “war is hell”, dus de anumiți generali ai SUA contra civililor din statele Confederației, șamd.

Dar în timpul Marelui Război încă mai supraviețuiau comportamente nobile, oameni delicați sufletește, gesturi frumoase și o convingere aproape generală că adversarul nu reprezintă un demon ce trebuie exterminat cu orice preț. (Propaganda relațiilor publice și școala obligatorie nu își făcuseră încă simțite pe deplin efectele.)

O reprezentare cinematografică superbă a unui astfel de episod cavaleresc poate fi întâlnită în “La grande illusion” (1937), regizat de Jean Renoir, fiul celebrului pictor impresionist.

Filmul, despre care Orson Welles spunea că dacă ar fi nevoit să salveze un singur film pe acesta l-ar salva, prezintă povestea unor aviatori francezi capturați de armata germană. Căpitanul cu origini nobile al armatei imperiale, interpretat emoționant de Erich von Strotheim, află că printre prizonieri se află ofițeri, dintre care unul are sange albastru, așa că se apleacă în fața lor, le întinde primul mâna și îi invită la o masă foarte copioasă pentru situația în care se aflau. Apoi face tot ce îi stă omenește în putință pentru a le asigura prizonierilor săi un trai cât mai onorabil. Spre marele merit al regizorului, filmul nu rămâne doar la stadiul de evocare paseistă, ci surprinde dialectica istorică ce avea să înghită lumea într-o confruntare cvasiapocaliptică la  foarte puțin timp după aceea.
Astfel, într-un moment de slăbiciune progresivistă aristocratul francez  îi mărturisește ofițerului german că “nu putem face nimic pentru a opri mersul timpului”. Replica teutonului “nu știu cine va câștiga acest război, dar oricum când se va termina va fi sfârșitul Rauffensteinilor și Boeldiusilor (numele familiilor din care proveneau cei doi – n.a.)” surprinde într-o singură frază dispariția unei lumi întregi, a unei tradiții istorice, morale și religioase, apariția unui nou tip de om, omul democratic fără însușiri.

Oricât ar părea de romantic (în sensul de fantastic) acest episod, există numeroase alte întâmplări istorice cel puțin la fel de impresionante. De pildă, o întâmplare aproape similară a avut loc în timpul războaielor napoleoniene, când ofițerii francezi și-au cerut scuze baronului Wintzigerode, prizonier al armatei lor, pentru comportamentul de bădăran afișat de Bonaparte, care l-a insultat și a dorit să-l execute. După acest eveniment nefericit, francezii au încercat să acopere rușinea produsă de corsican și l-au invitat pe baron să cineze alături de ei.

Un film cu o temă similară, deși nu la fel de impresionant ca “La Grande Illusion”, este “Un Joyeux Noel”, realizat după o întâmplare adevărată petrecută în Ajunul Crăciunului în anul 1914. Atunci soldații din cele două tabere au oprit focul și au început să schimbe cadouri, mâncare, au participat la înmormântări și au cântat împreună colinde. Evenimentul arată foarte clar că nu doar nobilimea interiorizase codul cavaleresc. (un eseu despre „armistițiul de Crăciun” al lui John V. Denson aici

Peste numai câțiva ani lucrurile aveau să stea cu totul altfel după cum o dovedește exemplul armatei ruse rememorat de Erik von Kuehnelt-Leddihn intr-un eseu stralucit. În timpul Primului Război Mondial, după ce armata austriacă a recucerit orașul Lemberg, a descoperit într-unul din apartamentele părăsite de soldații țariști o listă a obiectelor stricate și suma de bani necesară pentru a acoperi înlocuirea lor. În următorul conflict mondial, femeile din toată Europa se ascundeau în pădure când auzeau că armatele rusești sunt prin preajmă, dar chiar și în aceste condiții au existat mai mult de două milioane de violuri în zonele “eliberate”.

În pofida (sau tocmai datorită tehnicii) foarte avansate pe care modernii o stăpânesc astăzi războaiele contemporane au devenit din ce în ce mai inumane, iar aminitiri precum cele de mai sus nu își mai au locul pentru că oameni ca personajul intrepretat de von Strotheim au dispărut în marșul democrației, iar codul cavaleresc și valorile ce l-au inspirat au devenit o relicvă incorectă politic.

Publicat inițial pe Karamazov


Anacronic.ro este doar un reper, o mică redută care încearcă să conserve firea lucrurilor din calea asaltului progresist. Prin natura ideilor pe care le profesează, anacronic.ro nu este „eligibil” pentru banii corporațiilor economice, politice sau geopolitice. Credem că există și altfel de filantropi și vă îndemnăm să aveți în vedere posibilitatea de a face o donație pentru sprijinirea proiectului.

Cumpără cărțile Anacronic:

Procesul lui Darwin
Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului
Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu
Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre
Statul profund în America. Wall Street, cartelul petrolier și atacul asupra democrației
Siluirea maeștrilor. Cum este sabotată arta de corectitudinea politică
Wall Street și Revoluția Bolșevică
Liberalismul care îmi place
Chiuind în fântână
Arme de instrucție în masă. Călătoria unui profesor prin lumea întunecată a școlarizării obligatorii

Articole similare

Top