Tot ce credem despre școlarizare e greșit! – un interviu cu John Taylor Gatto (II)

John Taylor Gatto

Citește prima parte a interviului aici.

Cumpără Cum suntem imbecilizați de John Taylor Gatto de aici.

În curând la Anacronic – Arme de instrucție în masă, de același autor.


 

M: Pretinzi că ești profesor de literatură engleză. Dar nu asta predai, nu-i așa? Nu predai engleză. Predai școlarizare și, făcând asta, câștigi și premii. Ce vrei să spui când afirmi că nu predai materia?

J: Materia este școlarizarea și toate premisele neinvestigate pe care le presupune aceasta, cum ar fi îndepărtarea de familie, de comunitate, de tradiții, de biserică și de orice altă rădăcină ai avea, pentru a fi lăsat pe mâinile unor necunoscuți care se dovedesc a fi, dacă rămâi cu ochii deschiși, de jos până sus, lachei. Toți sunt interșanjabili. Niciunul nu posedă idei originale. Asta îi califică drept gardieni care veghează ca antrenamentul să fie impus așa cum a fost conceput. Dar de către cine? Cine a conceput acest antrenament?

Răspunsul la această întrebare nu e ușor de aflat. Eu am fost obsedat de ea, și am fost obsedat pentru că eram enervat la culme. Eram furios pentru că îmi petrecusem viața rănindu-i pe copii. Am simțit acea furie timp de zece ani. Și încă nu sunt complet vindecat. În acea perioadă, lucrând 7 zile pe săptămână, 16 ore pe zi și neavând altceva în minte, am reușit să găsesc niște surse.

De exemplu, în 1915 a existat o comisie congresională numită Comisia Walsh care a încercat să dea un răspuns aceleiași întrebări. În 1959, a existat o a doua comisie, Comisia Reese. Au descoperit că managementul școlarizării instituționalizate obligatorii provenea de la birourile de proiectare ale unei duzini de fundații corporative private. Măcar acum avem un indiciu.

În era Watergate, se folosea frecvent expresia „mergi pe urma banilor”. Aceasta este în continuare cea mai bună metodă de a porni la drum. De unde vine finanțarea? Au existat familii-cheie care au fost suficient de mândre de moștenirea lor pentru a lăsa în urmă un istoric. Uitându-te cât poți de mult în urmă, nu doar la arhitectul direct al unui plan de școlarizare, ci și la bunici și străbunici, poți urmări continuarea ideilor – cum am făcut mai devreme, mergând de la Calvin la Spinoza, Fichte, Darwin, Arthur Jensen.

Ideea de bază este că o societate utopică reprezintă un țel vrednic, mai ales când ai mult timp liber și mulți bani, și că o ordine socială perfect stabilă reprezintă fundația oricărei societăți utopice.

Ce se întâmplă de fapt este cedarea libertății în schimbul siguranței și stabilității. Pentru a obține stabilitate, trebuie să renunți la libertate și individualitate. Din moment ce oamenii nu vor atinge acea stabilitate de bunăvoie, toate ideile acumulate de-a lungul timpului despre managementul mulțimilor sunt puse acum în practică sub forma structurilor sociale.

M: Școlarizarea.

J: Școlarizarea apare foarte, foarte târziu, odată cu evoluția socială. Nu avem școlarizare forțată de succes până la începutul secolului al XIX-lea și, chiar și atunci, numai într-un stat militar din nordul Germaniei. Vor mai trece alți 50 de ani până când ideea se va răspândi la nivel global. Și, dintr-o dată, e peste tot.

Dar toate celelalte structuri puternice foloseau aceleași strategii; armata, religiile și așa mai departe, toate există de la începuturile istoriei.

Școlarizarea reprezintă o asemenea devalorizare a experienței și aspirațiilor umane, încât a trebuit să treacă foarte mult timp până să fie pusă în practică. Astăzi, stabilitatea instituției școlii pare a fi permanentă, dar nu pentru că îi slujește pe oameni. Este cea mai mare componentă individuală a economiei. Angajează mai mulți oameni, oferă mai multe oportunități de carieră. Este o piatră de temelie a clasei mijlocii din America și conservă toate celelalte instituții.

Dezvoltarea gândirii critice este strict interzisă în școală. Pur și simplu, nu îți este permis să înveți cum să gândești critic.

M: Trebuie să fie foarte dureros pentru tine să îți dai seama că, involuntar, ai rănit oameni, ai contribuit la toată treaba asta.

J: Am început să predau fără nicio dorință de a abuza tinerii. Eram între slujbe, un copywriter publicitar aspirând să ajungă într-o zi copywriter-șef și, în cele din urmă, scriitor, ca Scott Fitzgerald, înconjurat mereu de femei frumoase. Din fericire pentru mine, am avut un bunic german, intelectual militant, care era tipograf, iar eu stăteam pe lângă el în timp ce așeza hârtia în presă. Eram un băiețel, iar el îmi ținea cursuri despre Hegel, de exemplu. Până la vârsta de 8 ani, devenisem deja un gânditor dialectic.

Când am început să predau, am realizat dintr-o dată că am 120 de tineri în față. Să nu iei această răspundere în serios înseamnă să umpli tabla cu notițe, să ai grijă ca notițele să fie copiate, să dai un test în fiecare vineri, să faci pregătirea pentru test în fiecare joi și să corectezi testul la clasă în fiecare luni. Să nu iei această răspundere în serios înseamnă să-i sperii pe copii, inoculându-le ideea că, dacă greșesc ceva la testele standardizate, acest lucru va avea un efect dăunător asupra viitorului lor. Dacă fac prea multe greșeli, efectul devine permanent. Toate acestea înseamnă să nu iei în serios responsabilitatea pe care o ai față de viețile acestor 120 de tineri. Să nu iei această răspundere în serios înseamnă să devii o rotiță în marele mecanism școlar.

Dar poți, în schimb, să îți asumi răspunderea de a fi util acestor tineri și o cale de a face asta este să le permiți în orice moment să te întrebe de ce le ocupi timpul astfel. Dacă răspunsul nu este mulțumitor, este datoria mea să ofer alternative. Din moment ce acele alternative sunt în general în afara legii (nu doar în afara procedurilor școlare), mi-am dat seama, după câțiva ani, că eticheta corectă pentru ceea ce făceam era de „sabotor”. Făceam mecanismul să lucreze mai puțin eficient.

banner-articol-gatto

 

M: Ai făcut observația că singura metodă de a deveni Profesorul Anului este să încalci toate regulile impuse de sistem.

J: Nu cred că asta se va mai întâmpla vreodată în statul New York. De fapt, știu asta de la o persoană din cadrul Departamentului de Stat pentru Educație. Am câștigat titlul de Profesorul Anului de câteva ori pentru că am intuit corect ce anume căutau. Căutau lucrări cu vizibilitate – iar lucrările cu vizibilitate atrăgeau atenția jurnaliștilor, a televiziunii, a radioului, a ziarelor.

Când mi-am depus atestările profesionale, aveam cutii pline cu astfel de lucrări. M-am luptat cu mine însumi. Dacă mă vor întreba cum am reușit cu acești copii, voi fi sincer? Am hotărât că da. Nu m-au întrebat niciodată. Asta nu se va mai întâmpla.

De exemplu, dacă m-ar întreba cineva cum am ajutat un puști de 13 ani care a pornit o afacere de pe urma căreia câștigă mai mult decât părinții lui la un loc, aș răspunde că l-am scutit de prezența la ore; nu cred ca a fost la școală mai mult de 10-20 de zile într-un an, iar notele din catalog au fost inventate de mine. Și ăsta e un singur puști. Au existat zeci de exemple similare în fiecare an.

M: Sistemul impune anumite restricții prin simplul fapt că solicită prezența timp de 12 ani sau mai mult. Imaginează-ți prin câte întâmplări de „viață reală” ar putea trece tinerii în acest timp. Și să nu mai vorbim despre bani – imaginează-ți că toți acești bani investiți în salarii, clădiri și cărți ar fi cedați familiilor pentru a investi în aceste experiențe de viață. Când vezi ceea ce se întâmplă de fapt, devii sabotor.

J: Aruncăm adevărata noastră bogăție – copiii și potențialul lor – la gunoi. O ardem. O zdrobim. În orice moment din istorie, ceea ce oferă mintea unui tânăr este o viziune nouă asupra lucrurilor, o energie de nestăvilit, care poate fi doborâtă, dar care va ieși la suprafață din nou. Iar noi nu facem altceva decât să o vindem în schimbul acestei societăți ordonate stabile.

Craig Venter, surferul vagabond care a contribuit la alcătuirea hărții genomului uman […], chiulea des de la școală pentru a se da cu placa și a scăpat de gimnaziu doar pentru că un profesor i-a schimbat toate notele de „F” în „D” – pentru ca școala, la rândul ei, să scape de el.

George W. Bush a fost un elev de „C” atât în liceu, cât și în facultate; notele lui au fost totuși mai mari decât ale senatorului de Massachusetts John Kerry. […] Al Gore a fost dat afară din prima universitate și s-a strecurat prin a doua cu o medie de „C”. Dick Cheney a fost și el exmatriculat. Legendarul senator progresist Paul Wellstone a obținut un punctaj de 800 [din 1600 – n. trad.] la testele standardizate SAT [în vederea admiterii la facultate – n. trad.].

Bill Gates și Paul Allen de la Microsoft – fără diplome universitare. Steve Jobs și Steve Wozniak de la Apple – fără diplome universitare.

Michael Dell este un alt colos nelicențiat al calculatoarelor, la fel și Larry Ellison de la Oracle.

Ted Turner, fondatorul CNN, a renunțat la facultate. Notele din liceu ale lui William Faulkner au fost prea mici pentru a fi admis la Universitatea din Mississippi. Warren Avis, promotorul închirierilor auto în aeroporturi, a decis că facultatea e o pierdere de vreme și nici măcar n-a aplicat. Edward Hamilton, cel mai mare dealer independent în domeniul vânzării de carte prin poștă, mi-a scris că marele lui avantaj a fost că nu a irosit banii sau timpul cu facultatea. Paul Orfalea, strălucitul fondator al Kinko’s, nu era considerat foarte isteț de către profesorii săi de liceu. Lew Wasserman a creat Hollywoodul modern cu colosala sa companie MCA; nu trecuse prin facultate și chiulea mai tot timpul în liceu.

Warren Buffett a intrat în afaceri la vârsta de 6 ani, vânzând Coca-Cola la gheață. La 18 ani, avea echivalentul a 100 000 de dolari în bancă. Apoi a aplicat la Wharton Business School [Școala de Afaceri Wharton, Universitatea din Pennsylvania] și a fost refuzat.

George Washington, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln – cineva i-a educat, cu siguranță, dar ei nu au fost produse ale unui sistem școlar. În cea mai mare parte a istoriei americane, copiii nu au mers la liceu – și totuși, neșcoliții au devenit amirali precum Farragut, inventatori precum Edison, magnați precum Carnegie și Rockefeller, scriitori precum Melville, Twain și Conrad și chiar savanți precum Margaret Mead.

Gândește-te cum ar arăta societatea dacă 65 de milioane de școlari captivi ce învață să fie consumatori ar începe brusc să se imagineze producători. De asta are nevoie America la această răscruce dureroasă, sterilă a istoriei noastre. Nu de mai mulți zombi bine educați pe ale căror spinări să se poată cățăra cei puțini. (fragment din Weapons of Mass Instruction, în curând în limba română la Anacronic – n.r.]


Citește partea a 3-a (și ultima) a interviului aici.


ANACRONIC și-a propus să reînvie misiunea de edificare a cărții. Însă această misiune ar fi de la bun început sortită eșecului, dacă nu am avea în vedere și rolul sanitar pe care trebuie să îl joace o carte în zilele noastre. Așa că întregul nostru proiect editorial țintește simultan restabilirea coordonatelor unei tradiții și demitizarea idolilor modernității. Cărțile Anacronic sunt alese cu grijă și cu intenția de a forma o colecție, o veritabilă bibliotecă pierdută. Le găsiți pe Magazin Anacronic.

banner-articol-siluirea

banner-articol-wallstreet

Articole similare

Top