Îmblânzirea băiatului adolescent

Randall Smith

Randall Smith

Randall B. Smith este profesor de Teologie și conduce catedra de Teologie a Scanlan Foundation la Universitatea St. Thomas din Houston, Texas.
Randall Smith

Ultimele postari ale lui Randall Smith (vezi toate)

Astăzi am fost nevoit să îmi cer din nou scuze în numele speciei de care aparțin. Nu scuzele obișnuite, în numele omenirii, pentru încălzirea globală sau suprapopularea planetei, ci genul acela de scuză pe care, bărbat fiind, m-am obișnuit să le-o datorez fetelor adolescente în ceea ce privește comportamentul băieților de vârsta lor. Da, trebuie să le spun că tinerii bărbați pot fi surprinzător de prostuți. Și da, este adevărat, fetele pur și simplu se maturizează mai rapid decât băieții. Dacă studiem istoria, putem observa că acesta a fost cazul încă din vremurile străvechi, însă dezvoltarea lumii moderne a amplificat cu siguranță această problemă.

Cu mult timp înainte să mă nasc eu, adulții încercau să îi pregătească pe tineri pentru maturitate, învățându-i să trateze fetele cu respect. Îi condiționau punându-i să săvârșească mici acte de generozitate de-a lungul zilei, pentru a-și arăta respectul. Acestea erau de multe ori lucruri mărunte, relativ nesemnificative, spre exemplu, să deschidă o ușă sau să lase o domnișoară să treacă prima. Alteori, tinerii erau puși să facă lucruri ceva mai importante, cum ar fi să nu le hărțuiască sau să nu le oblige să facă lucruri pe care nu își doreau să le facă. Majoritatea (dacă nu chiar toate) acestor lecții de condiționare comportamentală era direcționată către băieți. Aceștia trebuiau să știe cum să trateze o femeie odată ce atingeau maturitatea. Ele făceau parte dintr-un proiect mai amplu, ce avea ca obiectiv transformarea poftelor ghidate de testosteron ale băieților în acte de curtare. Scopul lor era de a-l determina, în cele din urmă, pe bărbat să nu își trateze partenera precum majoritatea bărbaților de-a lungul istoriei, și anume ca pe o proprietate la dispoziția capriciilor sale, ca pe o parte a vieții lor la fel de (ne)semnificativă ca modelul mașinii sau culoarea și aspectul cărții de vizită.

Nu este atât de ciudat faptul că regulile ce țin de respect au fost abandonate – chiar și în cele mai favorabile circumstanțe, hormonii unui adolescent sunt greu de ținut sub control –, ci faptul că abandonarea lor nu a pornit de la bărbați, și nici de la băieții aflați în anii adolescenței, ci, în cea mai mare parte, de la femei. În această privință, nu îmi dau seama ce a fost în mintea lor. Chiar au crezut că, dacă băieții vor fi încurajați să deschidă ușa pentru fete, aceștia vor ajunge să creadă că fetele nu sunt capabile să își deschidă singure ușile? Aveau oare impresia că băieții din acele vremuri credeau că o fată care ajunge în fața unei uși închise rămâne acolo neajutorată până când apare un mascul să o deschidă? Nu prea cred. Îmi amintesc că, pe vremea când eram copil, mama mea „de modă veche” mi-a spus că ar trebui să țin ușa deschisă pentru o doamnă. Mi s-a părut ciudat, căci vedeam mai mereu doamne deschizându-și singure ușile. „De ce aș face asta?” am întrebat-o. „Își pot deschide ușile singure.” „Nu asta este ideea”, a ripostat ea cu blândețe. „În cazul ăsta, să mă ia naiba dacă înțeleg care e ideea”, îmi amintesc că mi-am spus, îndepărtându-mă discret. La acea vârstă, nu puteam înțelege nici de ce nu ar trebui să lovesc fete. Eu loveam (și eram lovit de) prietenii mei băieți mai mereu. Ce era atât de diferit la fete?

După cum urma să îmi dau seama, era ceva diferit la fete, însă mi-a luat ceva timp să înțeleg asta. De fapt, nu cred că am înțeles până când am considerat că a venit vremea să mă însor. Acum că sunt căsătorit, sunt destul de sigur că încă nu am înțeles în totalitate, dar măcar lucrez la asta. (Sau poate ar fi mai bine să spun că soția mea mă învață cu răbdare.) După părerea mea, femeile nu vor să fie „puse pe un piedestal”, ba chiar își doresc să aibă prieteni bărbați. Însă, odată ce trec de o anumită vârstă, nu mai vor să fie „unul dintre băieți” și nici să ia parte la joaca violentă specifică lor. Aici apare adesea o diferență care, deși e una subtilă, contează enorm. Am putea s-o reducem la asta: femeile vor să fie tratate cu respect.

Dar, sincer să fiu, nu știu cât de mult îi poate ajuta pe tineri această formulare. Aceștia trăiesc cu impresia că își tratează întotdeauna prietenii băieți cu respect, chiar și după ce s-au încăierat pe terenul de baschet, s-au înjurat ca la ușa cortului și și-au spus unii altora cât de ridicole le sunt ideile. Din motive necunoscute, tinerele domnișoare nu văd lucrurile la fel. Ele tind să se simtă ofensate dacă sunt înghiontite, dacă se țipă la ele sau dacă li se spune că au idei prostești. Ciudat, într-adevăr, dar e doar un alt fapt de care ne lovim în viață, deci ar trebui să îi obișnuim pe tinerii băieți cu aceste lucruri de mici, căci altfel ne vom trezi cu uimire în fața situației, atât de frecvente în zilele noastre, de a vedea atât de multe femei care se simt în permenență ofensate și nemulțumite.

El a creat bărbatul și femeia

Nu sunt atât de naiv (și nici adolescența mea nu a fost una atât de pură) încât să cred că băieții nu sunt conștienți că fetele sunt altfel decât ei. Ei știu foarte bine acest lucru. Este o conștientizare care se afirmă brutal. Însă ei nu realizează decât existența unor diferențe fizice și a altora legate de felul în care se simt în preajma femeilor. Ceea ce ei, din păcate, nu știu este faptul că acele diferențe fizice aduc cu sine anumite schimbări interne, mentale și emoționale. Obișnuia să se spună că fetele își doresc să se mărite, în timp ce băieții își doresc să aibă parte de sex. Acum însă este mai greu de susținut că fetele urmăresc să se căsătorească – nu prea li se mai permite să spună asta cu voce tare, nici măcar să o recunoască în sinea lor –, dar se poate spune despre ele că tind către stabilitate și angajament, că își doresc parteneri pe care să se poată baza, care să fie acolo când au promis, care să le trateze cu grijă și bunătate, în loc să găsească tot timpul scuze și motive de nemulțumire. Pe scurt, își doresc un bărbat, nu un băiat.

Ajungem astfel la celălalt factor care a stat la baza acelor reguli de etichetă ce trebuiau urmate de tineri. Ele erau parte a unui proces de-a lungul căruia băieții erau învățați să nu mai privească fetele ca simple partenere de joacă (în ambele sensuri în care putem vorbi despre joacă), ci ca pe potențiale partenere de viață. Nimic nu le irită mai mult pe femeile tinere pe care le întâlnesc decât faptul că bărbații din viețile lor nu știu să curteze. „Dar ce fac ei?”, le întreb. „Se joacă mereu pe calculator” este răspunsul standard. Sau se uită la sport. Sau ies într-un bar și își caută o parteneră de-o noapte atunci când le vine cheful. Iar aceste activități nu sunt tocmai un antrenament potrivit pentru un bărbat matur care urmează să aibă o căsnicie cu o femeie matură, acest lucru necesitând dezvoltarea unor virtuți ca răbdarea sau disponibilitatea de a sări în ajutor atunci când e cazul și de a pune binele celuilalt înaintea propriului bine. După cum arată viețile adolescenților pe care îi cunosc (și mă refer la tineri între 15 și 35 de ani), aceștia nu se află deloc într-un proces de pregătire pentru căsnicie. Sau pentru viața unui cetățean al unei republici democrate. Sau pentru maturitate, în general.

Din păcate, pentru acești tineri prostuți există în continuare tinere prostuțe care îi vor accepta ca parteneri de joacă sau mame surogat, supunându-i astfel pe amândoi la riscul unei căsnicii nefericite. Acest gen de tinere prostuțe reprezintă al doilea motiv al nemulțumirii femeilor, imediat după imaturitatea băieților. „Cum poate să fie atât de prost încât să îi placă de ea?” Poate că tocmai această naivitate a tinerelor femei, de a tolera comportamentele prostești ale băieților, a generat celălalt set „demodat” de reguli de etichetă: cel destinat nu băieților, ci fetelor; acele reguli care nu le permiteau să se lase tratate ca o proprietate, ci le încurajau mai degrabă să solicite respect în acord cu demnitatea și valoarea lor. Acele reguli reprezentau principiile de la baza comportamentului care le era insuflat tinerelor de către mamele lor. Cât despre cultura contemporană, mă tem că aceasta le învață mai degrabă pe adolescente să își folosească sexualitatea ca sursă a puterii asupra bărbaților. Toate bune și frumoase, presupun, atât timp cât rămâi puternic și deții controlul. Însă atunci când cel mai intim tip de relație interumană devine frontul principal al bătăliei permanente dintre sexe, ne putem aștepta ca daunele să fie numeroase și deosebit de cumplite.

Eu, unul, pot spune că aș prefera un cadru mai liniștit pentru desfășurarea relațiilor, unul care să ducă cu gândul mai degrabă la acel „oferă-și-primește” al dansurilor elegante de pe vremuri decât la agresivitatea sportului full-contact ce definește cultura „combinațiilor” de astăzi. Totuși, pentru ca acest lucru să se întâmple, părinții ar trebui să își amintească faptul că este datoria lor să își învețe copiii să danseze, să iasă la întâlniri, să curteze și să fie curtați. Nimeni altcineva nu o să îi invețe aceste lucruri în locul lor. Iar în cazul părinților care nu se ocupă de această formă de educare, rezultatele sunt tragice. Sunt multe lucruri pe care noi, profesorii universitari, îi putem învăța pe tineri, unele dintre acestea se pot dovedi chiar destul de folositoare. Dar ceea ce nu îi putem învăța e tocmai acel lucru pe care toate studiile îl arată ca fiind cel mai important pentru fericirea și evoluția lor: cum să cunoască pe cineva cu care să se căsătorească și cu care să rămână căsătoriți. Dacă nu îți înveți fiica sau fiul cum să își aleagă un partener și cum să se comporte la o întâlnire, este foarte posibil să o/îl lași pradă lupilor. Te rog să nu faci asta. Am văzut rănile și nu arată bine.

Traducere de Ruxandra Ioana Cujbă de pe The Imaginative Conservative


Anacronic.ro este doar un reper, o mică redută care încearcă să conserve firea lucrurilor din calea asaltului progresist. Prin natura ideilor pe care le profesează, anacronic.ro nu este „eligibil” pentru banii corporațiilor economice, politice sau geopolitice. Credem că există și altfel de filantropi și vă îndemnăm să aveți în vedere posibilitatea de a face donații pentru sprijinirea proiectului.

Cumpără cărțile Anacronic:

Procesul lui Darwin
Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului
Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu
Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre
Statul profund în America. Wall Street, cartelul petrolier și atacul asupra democrației
Siluirea maeștrilor. Cum este sabotată arta de corectitudinea politică
Wall Street și Revoluția Bolșevică
Liberalismul care îmi place
Chiuind în fântână
Arme de instrucție în masă. Călătoria unui profesor prin lumea întunecată a școlarizării obligatorii

 

Articole similare

Top