Florin Rusu
Ultimele postari ale lui Florin Rusu (vezi toate)
- Rashorom sau România statului bine ascuns - 15 decembrie 2017
- Statul ascuns din spatele democrației discursive - 9 ianuarie 2017
- De ce ajung în frunte cei mai răi – varianta evoluționistă - 26 august 2016
Argumentul lui Friedrich von Hayek, potrivit căruia într-o democrație (îndeosebi în cele care și-au uitat originile constituționale) vor ajunge la putere inevitabil cei mai răi, poate fi reconstruit și cultural. Decadența civilizației occidentale, dublată de aroganța pretenției de infailibilitate a științei moderne, întărește teoria lui Hayek, până la un nivel la care nici măcar accidental nu va putea ajunge la putere un individ (sau o castă) mai puțin rău (rea). Ultima teorie științifică la modă este aceea că rațiunea n-are de-a face cu descoperirea adevărului, ci este o armă (un rezultat al adaptării sociale), menită a ajuta un grup să se impună în fața celor rivale. Teoria nu e nouă, numai caracterul științific asimilat ei este nou. În plan filosofic și politic, varianta sa “preistorică” se regăsește în celebra formulă a lui Francisc Bacon “knowledge is power”.
Un articol din New York Times rezumă această teorie:
“Rațiunea a evoluat pentru un scop complet diferit, acela de a câștiga argumente. Raționalitatea, prin această modalitate de a o măsura (ca și iraționalitatea, dar vom vorbi și despre aceasta) nu este nimic mai mult sau mai puțin decât un servitor al obligației de a triumfa în arena dezbaterilor. Conform acestei viziuni, părtinirea, lipsa logicii și alte posibile defecte care altereaza înțelesul rațiunii, sunt în schimb adaptări sociale care permit unui grup să convingă (și să învingă) un altul. Certitudinea funcționează, chiar dacă, la un moment dat, ea se poate depărta de adevăr.”
Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul “științific” al noii descoperiri evoluționiste, societatea actuală n-are a face decât să arunce la gunoi descrierea pe care i-o făcea John Stuart Mill, drept “marketplace for ideas”. Concurența dintre idei, în urma căreia adevărul ar urma să triumfe, era principalul motiv pentru care era construită toleranța, libertatea presei etc. Potrivit noii teorii, singurul scop al interacțiunii sociale este acela ca un grup, cel mai adaptat, să-și impună ideile asupra celorlalte. Care fie le vor prelua, fie vor dispărea. Vi se pare cunoscut? Consensul aproape absolut în ceea ce privește democrația (cea mai bună dintre toate formele rele de guvernare – până și această descriere are un caracter evoluționist), corectitudinea politică, politica externă occidentală, welfare state etc. este rezultatul acestei lupte în care rațiunea este folosită nu ca mijloc pentru descoperirea adevărului, ci ca armă manipulatoare în mâna celor mai predispuși să folosească minciuna, înșelăciunea, furtul, șpaga pentru a pune mâna pe putere. Și care, potrivit noii teorii “științifice” vor învinge întotdeauna.
Însă constatarea acestei situații de fapt nu este dovada veridicității teoriei, ci, dimpotrivă, dovada că face parte, alături de alte pseudo-științe, precum keynesismul, din categoria “self-fulfilling prophecy”. Progresiștii keynesieni susțin intervenția statului în economie, prin liciențieri (creatoare de carteluri) și acordarea de puteri sporite sindicatelor, și invocă apoi rezultate statistice menite a demonstra rigiditatea prețurilor și salariilor, pe care le pun pe seama pieței libere și nu pe seama reglementărilor pe care ei înșiși le-au promovat. La fel, punerea în practică a unei teorii a rațiunii ca armă a manipulării adaptative se va autolegitima odată cu eliminarea celor care consideră că rațiunea are un alt scop: descoperirea adevărului. Dacă toată lumea este manipulată prin argumente de un sofism ieftin că rațiunea există doar pentru a manipula, și se comportă ca atare, profeția s-a împlinit.
De altfel, aplicarea sa politică a fost anticipată în urmă cu jumătate de secol de Frank Meyer:
“Cât timp cunoașterea nu mai este înțeleasă ca fiind căutarea și acceptarea adevărului, o ocupație similară cu cea a unui artist sau cu cea a unui sfânt, ci ca fiind acumularea puterii de a controla și manipula natura și oamenii, devine logic să se încerce adoptarea acestei concepții în sfera politică.”
Fenomen care deja începuse. H.L. Mencken îl descria pe președintele american Teddy Roosevelt, în opinia sa, modelul politicianului modern:
“Ceea ce îl denatura era faptul că setea lui de glorie, când venea vorba de o luptă, era întotdeauna infinit mai puternică decât apetitul pentru adevărurile eterne. Ispitit suficient, ar fi sacrificat orice și totul pentru aplauze.”
După mai mult de un secol de îndoctrinare a populației cu noua teorie evoluționistă a rațiunii, exprimarea adevărului și coerența ideologică nu mai sunt activele unui politician, ci adevărate pasive. Carisma și capacitatea de manipulare sunt principalele calități pentru care un politician este nominalizat la președinție, de exemplu. Bătălia ideilor s-a mutat din cărți și cafenele pe micul ecran. Unde sunt trimiși de către partide nu cei care pot susține coerent o dezbatere de idei, ci cei care vorbesc mai tare și mai repede și care pot să “i-o tragă” adversarului. Mitocănia și populismul sunt calea către succes, nu bunul simț și adevărul. Iar folosirea masivă a mijloacelor de informare în masă de către politicieni a început odată cu troika etatistă: Hitler, Mussolini, Roosevelt. Primul apela la filme, ceilalți doi la discursuri radiofonice.
PS: Efectele manipulării teoriei potrivit căreia rațiunea este un instrument adaptiv de manipulare și înfrângere a adversarilor sunt vizibile și în economie. În secolul XIX, marile companii preferau să se ia la trântă în tribunale cu statul reglementator în numele unor principii ca free-market sau free-trade. În secolul XX, acestea s-au birocratizat și și-au mutat resursele financiare și argumentative înspre departamentele special create pentru a colabora cu autoritățile reglementatoare. Activitatea de lobby nu se mai bazează pe argumente solide, bazate pe principii și adevăruri economice, ci se concentrează pe obținerea de avantaje competitive prin influențarea autorităților reglementatoare. Efectul ultim al acestor demersuri, capturarea reglementatorilor de către marile corporații, este ultima consecință a teoriei evoluționiste a rațiunii drept armă de manipulare adaptativă la mediul etatist.
Publicat inițial pe Karamazov.
FOTO: Flickr/m01229
