„Chenodoxia” (slava deșartă), înainte-mergătoarea trufiei

Ciprian Voicilă

Ciprian Voicilă

(n. 1978, Buzău) este licențiat în psihologie și sociologie; sociolog la Muzeul Național al Țăranului Român. A publicat articole și eseuri în diverse ziare și reviste culturale („Dilema Veche”, „Cultura”, „Observator cultural”, Ziarul „Lumina”, „Adevărul literar”, „Viața românească”, „Atitudini”, „Permanențe” ). Este autor sau coautor al volumelor: „Maturii străzii. 15 biografii fără domiciliu” (Editura Martor, 2016); „Sfinții de lângă noi” (Editura Areopag, 2014); „Diavolul din pahar. Amintiri din iadul beției” (Editura Areopag, 2012); „Experimentul Zaica” (Editura Meridiane, 2000); „Arca lui Noe – de la neolitic la Coca‑Cola” (Editura Ars Docendi, 2002); „Povestiri mici și mijlocii” (Editura Curtea Veche, 2004); „Cartea cu euri” (Editura Curtea Veche, 2005); „Cartea cu bunici” (Editura Humanitas, 2007); „Îngeri, zmei și joimărițe” (Editura Humanitas, 2008); „Ferestre din București și poveștile lor” (Editura Peter Pan, 2015).
Ciprian Voicilă

Ultimele postari ale lui Ciprian Voicilă (vezi toate)

Cât de reconfortant este ca, din vreme în vreme, să te retragi din tumultul obositor al vieții și să rememorezi micile bătălii, marile războaie pe care le-ai câștigat de-a lungul timpului: o carieră de invidiat, o familie numeroasă, un cont consistent la bancă și mai ales, recunoașterea socială a valorii tale – reflexia optimă a unei existențe prospere. Viața ta trebuie să se înscrie în scenariul poveștilor mediatice de succes, fie și cu prețul de a-ți transforma, prin rescriere, eșecurile existențiale în victorii  incontestabile.

În absența unor confirmări obiective, materializate în plan social,  pentru a ne stimula stima de sine este suficient să ne contemplăm calitățile personale: inteligența, elocința, cultura, sociabilitatea, spontaneitatea, umorul…

Toate aceste strategii psihologice, eficiente în plan lumesc, sunt considerate – în optica (și literatura ascetică a) Sfinților Părinți-  surse de generare (și întreținere) a patimii slavei deșarte sau vanității. Sfântul Ioan Casian ne învață că, în primul rând, „ne mândrim pentru foloase materiale sau pentru lucruri care se văd”, iar mai apoi „pentru cele spirituale și ascunse, din dorința de laudă deșartă”. (Cf. Convorbiri duhovnicești, V, 11)

 

Evagrie Ponticul despre slava deșartă, „scaiul” care înțeapă din toate părțile

Evagrie Ponticul surprinde caracterul insidios al demonului slavei deșarte, scoțând la lumină scenariile imagistice (umoristice, pe alocuri)  pe care acesta le pune sârguincios la lucru, pentru a-i înșela pe cei ce încearcă să ducă o viață de nevoință. Din acest fragment aflăm despre relația strânsă care există între slava deșartă și alte patimi – mândria, întristarea, curvia: „Gândul slavei găunoase (kenodoxia) e un gând extrem de subtil și care se insinuează cu ușurință în cei care izbândesc (în virtuțile lor), vrând ca aceștia să-și facă publice luptele și vânând slavele de la oameni; pe unul ca acesta îl fac să-și închipuie demoni țipând, femeiuști vindecate și o mulțime atingându-se de hainele lui; îi prezice chiar și preoția și-i aduce la uși oameni care-l caută (pentru aceasta), iar dacă nu vrea, va fi dus legat fedeleș. Și înfumurându-l astfel cu nădejdi goale, zboară lăsându-l să-l ispitească fie demonul mândriei, fie cel al întristării, care-i aduc și alte gânduri potrivnice nădejdilor lui; iar uneori îl predă chiar și demonului desfrânării pe el, care cu puțin înainte era preot sfânt adus la preoție legat fedeleș” (Avva Evagrie Ponticul – Monahul sau Făptuitorul- O sută de capete despre viața duhovnicească, Editura Deisis, 2016, p. 98)

Într-o altă scriere, Evagrie pune în lumină materiile prime foarte variate, antagonice care hrănesc, deopotrivă, slava deșartă: „Mă tem de iscusința demonilor, cum își iau prilejurile plecând de la orice lucru. Le slujește spre slava găunoasă pânza de sac și haina de mătase, cuvântul și tăcerea, săturarea și foamea, anahoreza și traiul cu oamenii. Pe drept cuvânt, de aceea a numit unul dintre frați slava găunoasă pe dinăuntru „scai” care înțeapă din toate părțile”. (idem, p. 145)

În altă parte Evagrie desăvârșește tabloul patimii slavei deșarte, relevând pagubele numeroase și variate pe care le aduce sufletului instalarea și cronicizarea ei – abandonarea fricii pentru Dumnezeu, nesimțirea, împietrirea inimii: „Ce trebuie să spunem însă despre demonul care face sufletul insensibil? Pentru că mă tem și să scriu despre el cum anume în vremea venirii lui sufletul iese din starea lui proprie și dezbracă frica de Dumnezeu și evlavia, păcatul nu-l mai socotește păcat și fărădelegea nu o mai crede fărădelege, de pedeapsă și de judecată veșnică își aduce aminte ca de o simplă vorbă, râde de cutremurul purtător de foc, pe Dumnezeu chipurile Îl mărturisește, dar nu știe ce anume a poruncit El. Îl bați în piept când se mișcă spre păcat și el nu simte; îi vorbești din Scripturi și e în întregime împietrit și nu aude; îi pui înainte ocara care vine de la oameni și nu se gândește la rușinea care vine de la frați, și nu înțelege ca porcul care a închis ochii și a rupt gardul. Acest demon îl aduc gânduri de slavă deșartă cronicizate, și „dacă nu s-ar scurta zilele, nici un trup nu s-ar mântui” (Matei 24, 22)”. (Idem, pp. 101-102)

Evagrie Ponticul ne propune ca mijloc de contracarare a slavei deșarte cultivarea tăcerii, mai ales în privința faptelor bune pe care le săvârșim: „Pecetluiește-ți bună-mireasma ostenelilor tale cu tăcerea.”

„Noaptea să mănânci carnea Paștelui,

și nu-ți face publică înfrânarea ascunsă,

nici să o arăți în lumină multor martori,

pentru ca „Tatăl Care vede în ascuns” (Matei 6,6)

să-ți răplătească pe față”.

În scrisorile sale, Evagrie ne arată că una din cele mai eficace căi de înfrângere a slavei deșarte este răbdarea necinstei venite din partea semenilor noștri: „O infecție cronicizată se tămăduiește prin fier înroșit în foc, iar deprinderea slavei găunoase prin necinste și întristare. Tăierea și arsura dor puternic, dar opresc întinderea rănii. Tot așa, necinstea întristează pe cel ce se tămăduiește, dar face să înceteze patimile cele rele, slava găunoasă și mândria”. (idem, p. 149) Evident, nimeni nu poate răbda necinstea, dacă nu își înrădăcinează în suflet virtutea smereniei.

 

Sfântul Ioan Scărarul despre „furnica din aria inimii”

În Scara dumnezeiescului urcuș, Sfântul Ioan Sinaitul dedică cea de-a douăzeci și doua treaptă a ei descrierii patimii slavei deșarte. Atributul  principal al slavei găunoase este acela că ea ne zădărnicește toate faptele bune, risipindu-ne virtuțile agonisite cu multă osteneală, la originea ei stând necredința, iar ea născând, la rândul său, patima mândriei : „Slava deșartă e după felul ei o schimbare a firii, strâmbare a năravurilor și ferirea de defăimare. Luându-i în considerare proprietățile (calitatea), ea este risipitoare a ostenelilor, nimicire a sudorilor, vrăjmașă care caută prin trădare să ne răpească comoara faptelor bune, fiică a necredinței, înainte-mergătoare a mândriei, înecare a corabiei în port, furnica în aria (inimii) care, deși mică, complotează mereu împotriva ostenelilor și roadelor lucrate de virtuțile noastre. Furnica așteaptă ca agricultorul să strângă grâul de pe câmp, precum și slava deșartă așteaptă să fie strânsă bogăția (noastră sufletească). Aceea se bucură la gândul că va putea fura semințe, aceasta că ne va risipi virtuțile”. (Ioan Scărarul – Scara Raiului, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 2007, p. 263)

Sfântul Ioan Scărarul evidențiază faptul că materia din care se hrănește patima slavei deșarte o constituie chiar virtuțile noastre, demonul care se ascunde în spatele ei având o atitudine opusă față de faptele noastre, în comparație cu cea manifestată de acela care ne cufundă sufletul în deznădejde: „Duhul deznădejdii se bucură văzând că se înmulțesc păcatele, iar duhul slavei deșarte că se înmulțesc virtuțile. Poarta celei dintâi este mulțimea rănilor, iar a celei de-a doua bogăția ostenelilor”. (ibid.)

Vom regăsi aceeași idee în Capetele despre dragoste ale Sfântului Maxim Mărturisitorul: „Când birui vreuna dintre patimile mai necinstite, de pildă lăcomia pântecelui sau curvia sau mânia sau lăcomia, îndată se repede asupra ta gândul slavei deșarte”.

În concordanță cu Evagrie Ponticul, Sfântul Ioan Scărarul pune în lumină sursele variate ale slavei deșarte: „Soarele strălucește fără alegere asupra tuturor, iar slava deșartă se bucură de toate străduințele noastre. Dar ce zic, postind, mă fălesc, iar când întrerup postul spre a nu mă arăta cumpătat, iarăși mă mândresc. Înveșmântându-mă în podoabe, sunt biruit; schimbându-le cu haine simple, iarăși dau dovadă de slavă deșartă. Vorbind sunt învins, dar păstrând tăcerea iarăși sunt învins de către gândul deșertăciunii. Această patimă poate fi asemuită bucățelelor de fier cu trei ascuțișuri, pe care, oricum le-ai arunca, tot păstrează un vârf îndreptat în sus, astfel ca să poată înțepa pe cei care le calcă”. (idem, p. 264)

Merită să medităm câteva clipe asupra paragrafelor următoare, în speranța că vom conștientiza mai bine cât de important este să ne fixăm un scop corect în lupta noastră cu propriile patimi, o țintă ancorată în Dumnezeu [sinonimă cu a ne strădui să fim continuu în comuniune cu El, având prezente tot timpul în minte cele trei momente ale parcursului vieții duhovnicești: purificarea de patimi – iluminarea minții (nous) prin harul Duhului Sfânt- îndumnezeirea, percepută ca vedere a slavei dumnezeiești]: „Înfumuratul este un credincios închinător la idoli; lui i se pare că cinstește pe Dumnezeu, dar până la urmă el voiește să placă nu Domnului, ci oamenilor. Înfumuratul este iubitor de arătare (îi place să se arate în public). Postul celui mândru nu este răsplătit, iar rugăciunea sa este deșartă, deoarece pe amândouă acestea le săvârșește spre a fi lăudat de oameni”.

Cine nu săvârșește faptele credinței fariseic, pentru a dobândi prețuirea oamenilor, nu va ajunge în situația ingrată a „câștigătorului care nu ia nimic”: „Ascetul care se mărește în deșert este de două ori nenorocit, deoarece își muncește trupul (prin nevoințe) iar plată nu dobândește”. (ibid.) Cel ce înțelege valoarea inestimabilă a smereniei, și o cultivă, nu va cădea lesne în mrejele numeroase, pe care le întinde la tot pasul demonul slavei deșarte: „Sunt unii care-și chinuie trupul fără nicio noimă spre a dobândi desăvârșita libertate de patimi (apathia), bogăția darurilor cerești, putința de a face minuni și posibilitatea de a prevesti, necunoscând nenorociții că nu ostenelile, ci mai vârtos smerenia este maica unor astfel de daruri. Cel care se socotește pe sine datornic, va câștiga o bogăție la care nu se aștepta și pe care nu o nădăjduia.” (idem, p. 266)

Această patimă complexă nu poate fi anihilată dintr-o dată, ci treptat, plecând de la exteriorizarea ei, mergând spre gândul și pornirile lăuntrice care o generează, culminând cu indiferența la desconsiderarea pe care ne-o arată semenii: „Începutul biruințelor asupra slavei deșarte este păzirea gurii și iubirea necinstirii; mijlocul este curmarea tuturor lucrărilor care ar putea să nască în mintea noastră gândul slavei deșarte; iar sfârșitul – dacă se poate vorbi de un sfârșit al adâncului – este a îndeplini fără de niciun regret toate cele ce țin de necinstire, înaintea mulțimii oamenilor”. (idem, p. 268)

Cine a înfrânt patima slavei deșarte, este ferit de patima mândriei, cea mai cumplită dintre toate: „(…) cel care n-a fost cuprins de această boală a slavei deșarte, nu va cădea nici în mândria cea înjositoare și potrivnică lui Dumnezeu”. (idem, p. 269)

Sfântul Ioan Casian ne arată valoarea smereniei (în raport cu semenii noștri, în primul rând) pentru accederea la măsura desăvârșirii în viața creștină: „Nimeni nu poate atinge țelul final al desăvârșirii, adică al curăției, decât numai printr-o umilință adevărată, pe care o arată mai întâi față de frați și apoi chiar lui Dumnezeu” (Cf. Așezămintele mânăstirești, XII, 23)


Anacronic.ro este doar un reper, o mică redută care încearcă să conserve firea lucrurilor din calea asaltului progresist. Prin natura ideilor pe care le profesează, anacronic.ro nu este „eligibil” pentru banii corporațiilor economice, politice sau geopolitice. Credem că există și altfel de filantropi și vă îndemnăm să aveți în vedere posibilitatea de a face o donație pentru sprijinirea proiectului.

Cumpără cărțile Anacronic:

Procesul lui Darwin
Distracția care ne omoară. Discursul public în epoca televizorului
Cum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al învățământului obligatoriu
Educația creștin-ortodoxă a copiilor în zilele noastre
Statul profund în America. Wall Street, cartelul petrolier și atacul asupra democrației
Siluirea maeștrilor. Cum este sabotată arta de corectitudinea politică
Wall Street și Revoluția Bolșevică

Articole similare

Top