Ce fel de om a fost Mises? De la reformator la istoric al declinului

BEOC v02
Mihai-Vladimir Topan

Mihai-Vladimir Topan

Conferențiar la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Preşedinte al Institutului Mises România (www.mises.ro). Co-fondator al Academiei Private (www.academiaprivata.ro)
Mihai-Vladimir Topan

Latest posts by Mihai-Vladimir Topan (see all)

Fragment din Biblia economică a omului civilizat. Un comentariu la “Acțiunea umană” de Ludwig von Mises de Mihai-Vladimir Topan, carte pe care o puteți găsi pe Magazin Anacronic împreună cu alte cărți emblematice ale Școlii Austriece editate de Institutul Mises România


 

Contemplând pleiada de contribuții aduse atât în sfera economică cât și-n domenii conexe, la un moment dat se ridică firesc întrebarea cu privire la ce fel de om a fost autorul. Din cele câteva resurse bibliografice pertinente pentru biografia[1] sa reiese imaginea unui personaj suficient de îndrăgit de providență încât să fi apucat să spună ceea ce avea de spus, și suficient de vitregit încât să nu se poată bucura de recunoașterea largă a contribuțiilor sale remarcabile.

Un incident care poate arunca lumină asupra spiritului misesian este relatat în biografia lui Hülsmann[2] și se referă la o situație în care, în urma unui articol aparent inofensiv publicat într-un jurnal german în care sugera trecerea de la convertibilitatea de facto în aur a bancnotelor băncii centrale la cea de jure, Mises are parte de replici disproporționat de ostile din partea lui Otto Neurath și a lui Walter Federn. Ajunge să înțeleagă tonul vituperând cu care erau întâmpinate de către respectivii analizele și propunerile sale abia ulterior când Böhm-Bawerk îi dezvăluie că măsurile propuse de el ar fi scos la lumină un fond secret al băncii din care se plăteau diverse șpăgi și salarii ilicite. În loc să-i demaște sec și să-i plaseze în irelevanța partenerului de dialog interesat direct și pecuniar de o anumită opinie mai degrabă decât de adevăr, Mises hotărăște că maniera potrivită de a aborda problema este evidențierea erorilor din raționamentele contestatarilor săi, indiferent de – și trecând sub tăcere – motivele lor reale[3]. Pentru Mises, sarcina intelectualului este de a evidenția eroarea intelectuală chiar și atunci când ea este emisă de cineva care e beat, drogat, nebun sau pur și simplu interesat în a expune o anumită teorie, și de a nu se simți scutit să răspundă chiar și atunci când provocările vin pe aceste căi[4]. Din acest punct de vedere, putem spune că Mises este un fiu atipic al iluminismului. Fiu al iluminismului, totuși, deoarece acordă rațiunii umane un rol central, crucial, în rezolvarea problemelor importante pentru om; atipic, deoarece este conștient de limitele rațiunii omenești nu doar la modul retoric.

A trăit mai bine de nouăzeci de ani (1881-1973), vrând parcă să cimenteze o minimă receptare a ideilor sale și prin îndărătnicia unei vieți îndelungate[5]. Născut într-o familie de evrei la Lemberg/Lvov în Galiția (actualmente Ucraina) sub Imperiul Austro-Ungar, a făcut studii gimnaziale și liceale la Viena, la prestigiosul Akademisches Gymnasium, urmând ulterior dreptul la universitatea din același oraș, finalizat cu doctorat. Perioada elaborării tezei de doctorat i-a prilejuit contactul cu ideile recent consacratei școli austriece de economie prin intermediul tratatului fondatorului Carl Menger, Principii de economie. A rămas decisiv câștigat pentru cercetarea în domeniul economic, participând la seminarele conduse de Eugen von Böhm-Bawerk (cca. 1904-1914; alături de alți tineri promițători ai momentului precum Joseph A. Schumpeter, dar și alții: Richard von Strigl, Rudolf Hilferding, Nikolai Buharin sau Otto Bauer) în cadrul cărora s-a și discutat pe parcursul a câteva runde prima sa scriere importantă în domeniul economic, Teoria banilor și a creditului (1912). Nu va ajunge să ocupe niciodată o funcție de profesor plin la Universitatea din Viena, rămânând un permanent Privatdozent, un soi de poziție neplătită în virtutea căreia le era totuși permis anumitor personalități din afara mediului universitar propriu-zis să țină prelegeri. A lucrat o bună perioadă la camera de comerț și industrie din Viena, fiind permanent în contact cu problemele mediului de afaceri, lucru de natură să completeze fericit cercetările sale de natură teoretică[6]. În acest cadru va organiza și faimosul său Privatseminar, enumerarea participanților în acest proiect misesian fiind, după cum observă Hülsmann, un veritabil who’s who în sfera științelor economice și sociale dintr-o anumită perioadă (F.A. Hayek, Fritz Machlup, Lionel Robbins, Oskar Morgenstern, Gottfried Haberler, Alfred Schütz, Erich Voegelin, Richard von Strigl, Felix Kaufmann, etc.). A contribuit la înființarea unui institut pentru studierea ciclurilor de afaceri în fruntea căruia l-a propus pe Hayek. Anii treizeci au reprezentat probabil cea mai fertilă perioadă a carierei sale, beneficiind de singura poziție de profesor în sensul deplin al cuvântului de care a avut parte de-a lungul vieții, grație Institutului de Studii în Relații Economice Internaționale de la Geneva. În această perioadă lucrează intens la ceea ce va deveni ulterior Acțiunea umană. Ascensiunea nazismului și războiul îl pun pe fugă[7] în 1940, mai întâi din Viena, apoi și din Geneva și – în urma unei evadări cu accente de film de aventuri – ajunge via Franța și Portugalia în Statele Unite. La aproape șaizeci de ani ia viața de la capăt în New York. Din nou, aproape nu-i va fi mediul universitar american – în care nu se va integra cu adevărat niciodată – ci mai degrabă va fi sprijinit de personalități private precum jurnalistul Henry Hazlitt sau asociații ale oamenilor de afaceri care via Volker Fund i-au plătit salariul aferent unui post de visiting professor la New York University în cadrul căruia ținea un seminar cu statut opțional. A fost nevoit să schimbe limba de lucru trecând de la germană la engleză. Dat fiind acest lucru – și coroborat cu vârsta – este surprinzător șirul de lucrări pe care a reușit să le elaboreze ulterior[8], inclusiv prima ediție în engleză a tratatului său a cărui receptare după prima ediție în germană din 1940 a fost compromisă de război. Din nou, scrierile sale nu sunt receptate favorabil de mediul academic unde de bon ton era acum să fii cel puțin keynesist, dacă nu social-democrat sau socialist, ci de publicul larg care va dovedi o apetență surprinzătoare pentru scrierile într-o engleză învățată târziu ale unui om din altă lume și cuprinzând o combinație destul de densă de teorie economică, filozofie, epistemologie, considerații asupra politicilor economice, sociologie, istorie sau pur și simplu elemente de cultură în general – lucru care relevă forța ideilor acestui om și relevanța lor pentru înțelegerea realității economice, sociale, politice și culturale.

La o vârstă venerabilă, deși învățat în anii tinereții și maturității vieneze cu cercuri de discuție avansate (seminarul lui Böhm-Bawerk și ulterior al său) frecventate ca regulă de cercetători deja suficient de maturi și formați (de regulă doctori în domeniile lor), o va lua răbdător de la capăt cu seminarul de la NYU, opțional, deschis studenților (în câteva cazuri excepționale chiar elevi de liceu), în cadrul căruia se vor forma viitori cercetători importanți pentru tradiția școlii austriece (Murray Rothbard, Israel Kirzner, Hans Sennholz, George Reisman etc.)[9].

A murit în 1973, la 92 de ani. Cum el însuși spunea, a pornit cu gândul de a fi un reformator și a sfârșit prin a fi un istoric al declinului. Se spune despre el că dacă ar fi fost mai puțin intransigent[10] în păreri, mai maleabil măcar puțin pe ici pe acolo, ar fi avut șanse maxime – cu bagajul său de cunoștințe – pentru o carieră strălucită în mediul universitar american și ar fi fost lipsit de griji materiale. Dar dacă Mises a regretat ceva, a fost mai degrabă faptul ca n-a fost suficient de intransigent, așa cum afirmă în memorii. Se pare că și-a luat cu îndărătnicie în serios moto-ul din Virgiliu ales în perioada liceului: tu ne cede malis sed contra audentior ito – nu te pleca în fața răului ci cu și mai mult curaj înfruntă-l.

 

[1] A se vedea Mises, Ludwig von, Notes and Recollections with The Historical Setting of the Austrian School of Economics (ed. Bettina Bien Greaves), Liberty Fund, Indianapolis, 2013; biografia cuprinzătoare a lui Hülsmann menționată încă din prima notă a acestui studiu introductiv; amintirile soției autorului, Mises, Margit von, My Years with Ludwig von Mises, Arlington House•Publishers, New Rochelle, New York, 1976; sau lucrări precum cea autorilor Eugen Maria Schulak și Herbert Unterköfler citată mai sus.

[2] A se vedea Hülsmann, The Last Knight…, pp 185-187.

[3] Mises însuși relatează episodul în memoriile sale. A se vedea Mises, Memoirs, p. 40-41.

[4] La el acest lucru e solidar cu a-i cere unui marxist să puncteze concret și specific erorile din raționamentele economiștilor ne-marxiști și să nu se limiteze la a observa că ideile vin de la membri unei clase considerată în sine suspectă și care nu poate produce decât „sicofanți a capitalului”.

[5] Deși revirimentul postbelic al ideilor austriece avea să fie mai vizibil abia după ce Hayek a primit Premiul Nobel pentru economie în 1974, la un an după moartea sa. Așa încât peisajul intelectual din ultimii ani ai vieții sale nu era de natură să-l bucure sau să-l facă prea optimist cu privire la soarta ideilor sale.

[6] A participat activ, ca locotenent într-un regiment de artilerie, la primul război mondial. A se vedea Hülsmann, The Last Knight of Liberalism…, capitolul 7 (The Great War), pp. 257-298, în care biograful lui Mises povestește pe îndelete experiențele eroului său, inclusiv pe frontul românesc.

[7] Avea cel puțin două „păcate impardonabile”: era evreu și clasic liberal.

[8] Bureaucracy (1944) , Omnipotent Government: The Rise of Total State and Total War (1944), Human Action. A Treatise on Economics (1949), Profit and Loss (1951), The Anticapitalistic Mentality (1956), Theory and History. An Interpretation of Social and Economic Evolution (1957), Ultimate Foundations of Economic Science. An Essay on Method (1962).

[9] Își încuraja studenții să pună întrebări fără frica de a fi ridicoli spunându-le că orice prostie ar spune și oricât de năstrușnică, există deja un economist eminent care a spus-o deja.

[10] E bine cunoscută apostrofarea – relatată, între alții, și de Milton Friedman – pe care le-a administrat-o la una dintre întâlniri celor din Mont Pelerin Society (fief al liberalilor clasici, păstorit de Hayek) spunându-le la un moment dat, în timp ce părăsea (în mijlocul discuțiilor) sala de conferințe: „Sunteți toți niște socialiști!” (You’re all a bunch of socialists!)

 


 

ANACRONIC și-a propus să reînvie misiunea de edificare a cărții. Însă această misiune ar fi de la bun început sortită eșecului, dacă nu am avea în vedere și rolul sanitar pe care trebuie să îl joace o carte în zilele noastre. Așa că întregul nostru proiect editorial țintește simultan restabilirea coordonatelor unei tradiții și demitizarea idolilor modernității. Cărțile Anacronic sunt alese cu grijă și cu intenția de a forma o colecție, o veritabilă bibliotecă pierdută. Le găsiți pe Magazin Anacronic.

 

 

banner-articol-gatto

 

 

banner-articol-wallstreet

 

Articole similare

Top